Lege și Fărădelege

          Evanghelia după Matei abundă în relatări frumoase, minunate, dar deseori suntem robi viziuni unui pastor sau învățător ce predică tematic și se prea poate ca pentru șase luni să predice ceea ce el consideră  că e important, astfel este posibil să nu primești întreaga lumină a Cuvântului, concentrat fiind la ceea ce învățătorul are de zis.



          Predicile tematice sunt bune uneori, dar a urmări consecvent tot Cuvântul ne păzește de erori, și în plus, aduce o hrană spirituală superioară, sănătoasă.



          Privind cu atenție la celebra predică a Domnului Iisus, cunoscută și ca și Predica de pe munte, mai exact privind la versetul 29 din Matei capitolul 5, observăm că Isus începe să vorbească foarte direct împotriva poftei: să nu poftești și ca și aplicație dă exemplul adulterului, arătând că adulterul în mod activ începe în inima omului.

"Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă." Matei 5:29.



          Dacă o anumită poftă te face să păcătuiești și nu iei măsuri pofta te va pierde.




Așezarea temeliei din scripturi:



                    "Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte." Matei 5:31,32.

          Mulți cred că aici Isus schimbă legea, cerând să renunțăm la respectarea principiilor legii și să urmăm sfatul Lui: știu că Moise a spus așa, dar Eu vă spun.. așa că abrogăm Moise și vă dau o lege nouă. 

Această poziție face ca la distanță de numai câteva versete Isus să se contrazică fragrant. Când, cum? "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc." Matei 5:17.


          "Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor." Matei 5:19



          Dacă avem impresia că aici susține Legea și în versetul 31 și 32 o minimizează spunem cu alte cuvinte că Isus este mic în împărăția lui Dumnezeu.


Putem explica acest text ignorând ce spune atât Vechiul Testament cât și apostoli pe acest subiect, putem izola acest pasaj?


          Conform Matei capitolul 5 versetele 17 la 19 asta înseamnă că nu sunt schimbări în Legea lui Dumnezeu? Desigur că nu.

          Există schimbări pentru că esența lor a venit.

De exemplu, în Vechiul Testament era un templu, sfânta sfintelor, și un mare preot care aduce jertfă o dată pe an. Întâi pentru el, apoi pentru popor, și intra în sfânta sfintelor prezentând jerfa, plus anumite rânduieli preoțești, ritualuri, mielul pascal, etc. 

          Suntem încă legați de aceste ritualuri?


          Nu! Acestea erau umbra lucrurilor reale. Nu suntem legați de umbră, ci acum suntem legați de esență, de împlinirea lucrurilor prezentate ca o umbră a lucrurilor viitoare.

 Exemplu: nu mai avem un templu de piatră; dar nu mai avem niciun templu? Ba da, avem un templu etern, ce nu va fi distrus niciodată.

          Avem un mare preot azi? 

Da avem un mare preot în sensul împlinirii a ceea ce au portretizat mari preoți în vechime: Isus, un mare preot ce nu are un păcat al lui, lucrul cel poate împiedica să mijlocească, și nu va murit niciodată, ci va fi etern acolo asigurând o iertare eternă, veșnică.




          Mai sărbătorim Paștele acum că Iisus a venit? 

Da, dar acum sărbătorim Paștele adevărat, Iisus, mielul lui Dumnezeu care acoperă păcatul meu, casa mea, iar judecata lui Dumnezeu a trecut o colind casa mea pentru că are sângele pe ea devenind liber.

Mai este Paștele relevant azi? Da, singur. Mai trebuie să sărbătoresc cum a fost în vechime? Nu este templul relevant? Este marele preot relevant azi? Da, dar în sensul real, cel al împlinirii lucrurilor în Isus și în lucrarea lui.




Un alt exemplu


"Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?" 1 Corinteni 5:6

"Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –" Romani 3:21






A abrogat Isus legea în predica de pe munte?

Nu.

  "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc." Matei 5:17

Schimbă Iisus aici legea, mutând atenția de la faptă spre inimă spre intenții?

Pentru a răspunde corect să ne întrebăm dacă era pofta permisă în Vechiul Testament.

Iisus nu a schimbat nici nu a dezvoltat interpretarea legii pentru că Dumnezeu în Vechiul Testament a judecat pofta în inima omului în același fel ca și în Noul Testament.





          În predica de pe munte relatată în evanghelia după Matei, capitolul 5, Iisus de fapt le arată că modul lor de a interpreta Cuvântul este dezastruos pentru că ei în cele din urmă spuneau că nu comiți adulter, împlinind legea, prin faptul că au dat un certificat de divorț.
       



          Isus condamnă supunerea și ascultarea lor exterioară, arătând că ascultarea începe în inimă, ca și neascultarea de altfel.



          Aceasta este ideea ce străbate predica de pe munte, sursa lucrurilor, inima, și același lucru îl aduce împotriva fariseilor care se rugau unde și ca să fie văzuți de oameni, iar Iisus îi mustră și spune: intră în cămăruță unde nu ești văzut.


                    Iisus condamnă ascultarea exterioară, când inima e cu probleme.

          Concluzia este că în Vechiul Testament Dumnezeu era la fel de preocupat de inima lor cum este și acum, dar ei nu au înțeles. "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta." Deuteronomul 6:5.



La exterior au afișat o ascultare desăvârșită dar Dumnezeu le spune: nu voi accepta asta! Scoate ochiul, taie mâna, sau, dacă inima este aceea care te face de fapt să cazi în păcat?




                     Un alt lucru despre care vorbește Iisus în Matei 5 este crima. A schimbat Isus legea? "Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui." Leviticul 19:17

Ce are de spus legea lui Moise despre a urî în inima ta?

Iisus nu schimbă legea ci le arată unde greșesc, le dă pe față adevăratele intenții ale inimii.





 "Aţi auzit că s-a zis: ‘Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.’" Matei 5:43.


Ați auzit că s-a spus..de fapt acest text nu există în legea lui Moise.

Ce face Iisus?

Ați auzit că sa spus, el nu a spus este scris.

          În vremea lor au interpretat atât de eronat Cuvântul lui Dumnezeu că umblau și povesteau tradițiile lor, în așa fel că oamenii ajungeau să creadă că Dumnezeu a spus să iubim aproapele și să urâm vrăjmașii.


"Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuti. Eu sunt Domnul." Leviticul 19:18.

"Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc," Matei 5:44.

          Isus prezintă adevărul din Lege.






                    "Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt." Matei 5:39.

Înseamnă asta Că Isus spune că nu mai este dreptate acum?


De unde cita Isus? Exod 21 cu 2. În Exod 20 avem cele 10 porunci, iar în Exod 21 avem normele ce se aplică atunci când au fost încălcate cele 10 porunci. Exod 21:21-24 garanteză viață pentru viață.
   

"Dar, dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă," Exodul 21:23, oare este valabil acest lucru și în privința avortului?


Principiul Dreptate-Justiție. Plata pentru greșeală trebuie să fie egală cu greșeala.



          Expresia ochi pentru ochi era dată sistemului judiciar, pentru a face dreptate și nu omului de rând pentru a se răzbuna. Era pentru a face dreptate și nu pentru răzbunare personală.



          În cultura de atunci, evreii se foloseau de această reglementare destinată sistemului judiciar, pentru a face dreptate ,ca și o metodă și o scuză de a transforma orice ofensă în răzbunare personală.


          Iisus nu anulează legea sau dreptatea, ci răzbunarea personală între o societate care abuza de anumite interpretări pentru scopuri proprii, de răzbunare personală.


În concluzie, Isus nu a înlăturat și nu a schimbat legea, ci a restabilit adevăratul sens al legii lui Moise.









                    Să ne reamintim cum Isus afirmă că mânia din inima noastră ne face ucigași, și nu doar acțiunea de a comite o anumită crimă propriu zis. 

Totul începe adânc în inima omului apoi Isus continuă și tratează problema divorțului aplicând aceleași principii.

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi folosit pentru a scoate din context un pasaj și a-l mânui în așa fel ca să rănim oameni cu el.


Cuvântul lui Dumnezeu trebuie întrebuințat cu reverență.



Este un subiect important pentru că afectează Un număr destul de mare de oameni și în cultura creștină:


                    1) în unele biserici nu este abordat niciodată; oamenii schimbă partenerii haotic și nimeni nu pune vreo întrebare. E bine, e drept, ce spune Dumnezeu? Prea des ne e teamă și nu punem întrebările corecte măturând totul sub covor: Dumnezeu iartă.

                    2) în al doilea rând important pentru că numeroși creștini au fost abuzați de folosirea greșită a unor pasaje versete sau chiar fraze rupte de context și realitate.

          Legea lui Dumnezeu rămâne în picioare, și dacă Dumnezeu a spus că divorțul este permis în anumite circumstanțe atunci divorțul este permis în acele circumstanțe!

Pe de altă parte nu vrem să fim într-o poziție unde spunem: nu contează, Dumnezeu te va ierta orice ar fi, poți face așa cum dorești; și nici nu dorim să folosim Cuvântul lui Dumnezeu pentru a abuza viețile oamenilor.



          O poziție prea des întâlnită este aceea că Isus ar fi pus la o parte, înlocuind legea lui Dumnezeu și permițând divorțul numai în cazul adulterului dar chiar și atunci, chiar victimă al acestui caz, trădat fiind de partenerul tău care a comis adulter, unii păstori afirmă că nu te poți recăsători.


          Femei în situații în care sunt abuzate fizic, verbal, sexual și dacă folosești greșit acest text poți ajunge să spui că trebuie să rămână acolo pentru că e permis numai în caz de adulter.


          Ce credeau evreii vremea lui Iisus, care era viziunea lor asupra divorțului

Erau două sisteme școli de gândire

• A lui Shemai.

• A lui Helel.

          Sistemul lui Shemai era un sistem conservator asupra acestui subiect privind spre lege.

Totuși, gândirea cea mai populară era cea învățată de Helel,

Cei mai mulți așa credeau, și anume, omul își poate lăsa nevasta pentru orice motiv.


Cum argumentau ei aceste lucruri?

          Simplu. Moise a spus: să îi dai o scrisoare de despărțire - certificat de divorț, și vei fi despărțit. Așadar, ei spuneau că pot divorța pentru absolut orice motiv atâta timp cât vor da certificatul, scrisoarea de divorț.


Care erau motivele invocate pentru a divorța?

A ars mâncarea, nu mai e frumoasă, etc.

Cele două sisteme de gândire se loveau frontal provocând controverse.
       
Iisus abordează foarte direct acest subiect și în același timp pe cei ce îl susțineau.

          Am văzut în Matei 5 cu 31 și 32 ce spune Isus să vedem în Matei 19:1-11.


Locația acestui dialog era ținutul Iudeii, locul în care a avut loc și o controversă cu Ioan Botezătorul și Irod, care luase pe Irodiada nevasta fratelui său.

Ioan : nu este drept, legal pentru tine să iei nevasta..


"Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?”" Matei 19:3.


Oare e Irod ce părere avea?



Ce învăța școala lui Helel? Poți divorța pentru orice motiv.

Isus, ne spui cu cine votezi Shemai sau Helel?



          Răspunsul îl găsim între versetele 4 – 9, prin asta se alătură școlii conservatoare Shemai, care ținea Legea și căuta răspunsuri în Lege spre deosebire de Helel .



          Marcu 10 prezintă aceeași întâmplare, însă Marcu omite <pentru orice motiv>. De ce ar face asta? Poate, pentru a evita controversa. În zilele lor se credea, își închipuiau că divorțul se poate acorda pentru orice motiv, asta era starea de normalitate pentru ei.





În Marcu 10 cu 9 Isus face trimitere la Creație, la scopul Lui: cei doi să fie una, nici de cum să se despartă pentru orice lucru.



Un alt text care abordează acest subiect îl găsim în 1Cor. 7:1-15!


Atenție la cuvântul legați!


"Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu este legat: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace." 1 Corinteni 7:15. Pavel prezintă un anumit caz de divorț, motivul nu este adulterul, infidelitatea și totuși Pavel afirmă că victima, celălalt partener, nu este legat, adică este liber să se recăsătorească, numai în Domnul.


          Aparent aceste afirmații a lui Pavel intră în conflict cu cele afirmate de Iisus, și anume că numai în cazul adulterului în caz de infidelitate se poate divorța și victima este liberă.


În Vechiul Testament Dumnezeu permitea în anumite cazuri divorțul. Nu oricum nu pentru orice dar căsătoria este un legământ.


Când doi oameni fac un legământ ei sunt legați unul de altul prin niște obligații (specifice).


          Vechiul Testament prevedea obligația de a asigura hrană, îmbrăcăminte, intimitate - afecțiune fizic și emoțional. (Exod 21:10,11) vedem așadar în vechiul testament condiții în care femeia putea divorța, în cazul în care aceste condiții ale legământului erau încălcate.


          Spre deosebire de școala lui Helel, ce dădea certificat de divorț pentru orice motiv, Dumnezeu știind că din cauza naturii păcătoase legământul va fi încălcat uneori, a stabilit acele cazuri în care, din cauza păcatului El permite divorțul.



          Un exemplu: o femeie căsătorită cu un bărbat violent ce o abuzează fizic, psihic, emoțional, spiritual, putem spune în acest caz că Isus a spus că doar în caz de infidelitate divorțul este permis, iar acea femeie trebuie să stea în acea căsnicie?


          Nu sub legea lui Dumnezeu. Sub legea lui Dumnezeu, desigur că poate divorța de acel om care a rupt, a încălcat legământul cu Dumnezeu și cu ea. El este cel condamnat și nu ea.

          

           Dacă un asemenea soț refuză să asigure cele necesare familiei lui, renunță la legământul cu Dumnezeu, se implică în activități dăunătoare, ilegale, risipește banii familiei și nu asigură hrana și cele necesare, sub legea lui Dumnezeu acesta este un motiv pentru a declara legământul încălcat și a cere divorț.

          

           Dacă un partener abandonează familia pleacă pentru ani în acest caz a încălcat sau nu legământul este liber celălalt partener? Da, este liber, legământul a fost încălcat.



                    Totuși, aceste lucruri nu pot fi interpretate și aplicate, de exemplu în cazul în care ai avut o ceartă cu partenerul și nu te simți iubit, apoi invoci aceste lucruri ca și motiv pentru divorț, de asemenea perioadele mai dificile financiar nu sunt motive!

          A divorța în aceste circumstanțe doar aduce condamnarea lui Dumnezeu, și vei fi judecat ca și un adulter pentru că ai renunțat să lupți pentru familie pentru niște motive ridicole; Dumnezeu îți cunoaște inima îți cunoaște intențiile.





Ideal ar fi să nu existe nici un divorț, acesta este contrar a ceea ce Dumnezeu a intenționat.


Matei 19:6 ce a împreunat Dumnezeu omul sa nu despartă.


Căci eu urăsc divorțul spune Iehova Dumnezeul lui Israel.


          Dumnezeu însuși poartă de grijă, cazul ideal:"Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa." Matei 19:8.

 "Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui." Deuteronomul 24:1.

"Şi, cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel din pricina tuturor preacurviilor ei şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel." Ieremia 3:8.

Aici Dumnezeu însuși divorțează

          Contrar planului inițial, din cauza condiției păcătoase a omului Dumnezeu A stabiliți niște reguli.


          Dumnezeu a rânduit căsătoria – familia, Dumnezeu protejează familia și Dumnezeu poruncește să lupți pentru familia ta.


          Dacă ești într-o situație de acest fel în care ai plecat, trebuie să te întorci și să lupți dacă se poate pentru a îndrepta.


          Dacă pe de altă parte ți s-a greșit, partenerul a comis adulter, asta nu înseamnă că Isus poruncește să divorțezi; dacă partenerul se întoarce, se căiește, recunoaște că a greșit trebuie urmărită reconcilierea. 

Dumnezeu poate restaura și face totul nou.

          Faptul că Iisus a spus că infidelitatea este un motiv de divorț nu înseamnă că un creștin nu trebuie să caute întâi reconcilierea.

Amintindu-ne cât ni se iartă fiecăruia zilnic poate fi o bună încurajare pentru iertarea celui de lângă noi.


Perioadele tensionate nu sunt motive pentru a renunța la partener ci pentru a lupta pentru el.


Dacă ai divorțat recent din motive ne biblice în fața lui Dumnezeu încă sunteți căsătoriți.


          Totuși, dacă trăiești cu o persoană ce pretinde a fi un credincios, dar este neîntors la Dumnezeu cu inima, nepocăit ca și mod de viață, un om ce trăiește repetat în adulter dacă repetat te abuzează emoțional psihice spiritual sau fizic, care nu prețuiește efortul depus în a lupta pentru familie, în aceste condiții Dumnezeu permite despărțirea iar victimă este liberă să se recăsătorească.



          Există un cerc vicios, și anume, soția nu își respectă soțul pentru că nu se simte iubită, iar soțul nu manifestă dragoste pentru că se simte nerespectat.


                    Totul durează până când unul se pocăiește și rupe acest lanț.

Trestii frânte

         Deseori purtăm în noi sentimentul că lucrurile nu sunt accidentale, că au fost orchestrate, ‘’trebuia’’ să se întâmple așa..

Acest sentiment îl întâlnim și citind relatarea despre o întâlnire, aparent accidentală, între Domnul Isus și o oarecare, ‘’femeia samariteancă’’.

Trebuia să  treacă pe acolo.. și Isus, și femeia.

El se întâlnește și cu noi în același fel, pare accidental, dar nu este.

         El e întotdeauna în control.

Odată ce El își fixează inima asupra unei persoane, El preia controlul, și nu-i mai dă  drumul.

         Cine e în controlul vieții mele?

        Dacă faci parte din poporul Său, ai grijă! El și-a pus mâinile peste tine, ești în mâinile Lui, și dacă nu vii de bună voie, ca răspuns la chemarea Lui, El te va duce unde dorește. ‘’Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.’’ Orice părinte este convins că disciplinarea propriului fiu este un act de dragoste.

         Dacă tu deții controlul religiei tale.. mă îndoiesc că ești un creștin.

Dacă nu ești conștient că ești în mâinile Lui, și de fapt, El tratează cu tine, ar fi bine să îți analizezi încă odată temeliile.

         

         Nu poate trece neobservată uimitoarea blândețe a Domnului Isus. Priviți la blândețea de care dă dovadă față de această femeie. O cunoștea. Îi știa și caracterul și trecutul , prezentul, păcatele, dar nu se poartă dur cu ea. Nu forțează situația.

         El este în control, dar acest lucru nu înseamnă a fi dur cu oameni, nu înseamnă violență verbală, sau presiune de orice fel pentru a-i forța să facă ce nu vor.

Acesta este caracterul Domnului, lucru văzut și de profetul Isaia, cu mult înainte: ‘’trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde nu-l va stinge.’’

         Ce altceva suntem fiecare dacă nu trestii frânte și mucuri care mai ard?

         Mucul care mai arde dă mult fum, dar mai există acolo foc? Imposibil de spus.

Tendința noastră este de a-l stinge, îl călcăm în picioare. Dar Domnul nostru nu face așa.

Dacă ar fi făcut așa, niciunul dintre noi nu ar mai fi în viață.

Oh, blândețea aceasta!

Când ne analizăm viețile și experiențele personale, trebuie să ne amintim întotdeauna de blândețea Domnului nostru.

         Aceasta este metoda Lui, atât atunci când era pe pământ, cât și acum; Ioan scrie în Apocalipsa: ‘’Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: Nu te teme!’’ (Apocalipsa1:17)

         Femeia din Samaria nu a fost întrebată dacă e mântuită, în ce crede, cum noi am fi tentați să procedăm cu cei pe care îi considerăm păgâni.

Indirect: ‘’Dă-Mi să beau.’’

         Înainte ca, mulți dintre noi să fim puși față în față cu realitatea în care trăiam, am avut parte de ‘’mici coincidențe’’, pierderi, câștiguri, circumstanțe inexplicabile.

Nu vedem scopul Lui, pentru că nu-L înțelegem.

Nu știi niciodată unde te va găsi Domnul, ce întrebare îți va pune..

         Dumnezeu îți poate vorbi printr-o condiție fizică, dar ținta este sufletul tău.

Dacă nu vei asculta mesajul Evangheliei, poate vei asculta când vei fi pe un pat.

Fi gata să Îl asculți!

         Mereu ne sunt puse în față indicatoare menite să  trezească noi simțuri, tânjiri, aspirații în inima noastră.

Această neliniște, tânjire vagă după ceva ce până atunci nu ai cunoscut, reprezintă un semn evident că El se ocupă de tine.

Pas cu pas vei fi condus.

         Progresezi tu? Îl cunoști mai îndeaproape decât în urmă cu un an?

Niciodată static. Există întotdeauna profunzimi mai mari, glorii mai bogate.

         Ce se întâmplă când refuzăm să creștem?

În dialogul purtat de Isus cu femeia din Samaria, la fântână, nu poate trece neobservată răbdarea Sa. EL răspunde remarcilor ei, schimbărilor de subiect.. le rabdă pe toate.

         Citim în Vechiul Testament despre răbdarea și îndelunga răbdare a Domnului față de poporul Lui. Ce popor nebun! L-au insultat, au scuipat pe Legile Lui, s-au întors către zeii națiunilor păgâne, dar El nu i-a șters din cartea Sa.

S-au întors la El când au dat de necaz, desigur că au făcut-o, lașii, cu toții  suntem ca și ei. Dar bunătatea Sa plină de iubire nu se sfârșește niciodată. El vede ce victime neajutorate devenim în mâinile diavolului și a influențelor sale.

         Dragostea Lui Dumnezeu e neschimbătoare. E absolută. E veșnică.

Dragostea Lui perseverează până când ne atrage în îmbrățișarea acestei iubiri.

Așezarea Temeliei

            Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.

        Apostolul Pavel era mândru de această Evanghelie, parcă, în contrast cu uni lideri religioși de azi, ce au rețineri în a o prezenta transparent. De ce oare?

De ce era mândru? Pentru că ea este puterea lui Dumnezeu; ea nu dă greș niciodată, nu vine de la om, ci de la Dumnezeu.

''Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit drept înaintea Lui prin faptele legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. (romani 3:19,20)’’.

        Vestea bună despre calea aleasă de Dumnezeu de a mântui lumea prin Isus Christos; aceasta este tema descrisă de apostolul Pavel în scrisoarea din care face parte textul citat, epistola către romani.

Metoda lui Dumnezeu este ‘’Justificarea prin Credință’’. Dar ce înseamnă acest lucru?

        

        Aceasta este învățătura care ne spune că Dumnezeu a realizat o cale prin care bărbați și femei pot fi salvați și împăcați cu El. Aceasta este în întregime lucrarea Lui.

        Pe baza a ce a făcut în și prin Domnul Isus , iartă fără plată și eliberează de toate păcatele pe toți cei ce cred Evanghelia.

        Dar lucrurile nu se opresc la atât: în același timp acești oameni sunt îmbrăcați cu dreptatea Lui Isus Christos și sunt declarați drepți în fața lui Dumnezeu.

        

        Perfecțiunea lui Isus este pusă în contul nostru, la fel cum starea noastră de păcat și vinovăție a fost pusă asupra Lui când era pe cruce.

Am fost creați – constituiți oameni drepți înaintea Lui. (romani 5:19)

        

        Există învățături prezentate de unele ramuri ale bisericii creștine, învățături ce nu pot fi găsite în Biblie. Unele sunt preluate din tradiții, altele din revelații ulerioare, dar poziția noastră trebuie să fie aceea de a testa orice învățătură prin Cuvânt – Biblia.

        Mesajul despre justificare poate fi găsit de la începutul până la sfârșitul Scripturilor.

Noul Testament este ascuns în Vechiul, și Vechiul Testament este deschis și explicat în Noul.

Domnul Isus prezintă aceeași învățătură: ‘’ Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. (Luca 19:10)

                De ce am nevoie de Evanghelie?

‘’Pentru că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri oamenilor..’’

Desigur, prin mânia lui Dumnezeu nu înțelegem o emoție capricioasă și necontrolată, o lipsă de autocontrol, ci este totala aversiune a lui Dumnezeu față de păcat și față de rău.

        Prima nevoie a omului este să-L cunoască pe Dumnezeu, să-L descopere pe El, un Dumnezeu plin de har, plin nu aproape plin, cum spune Luther.

        Lipsa de evlavie stă înaintea nedreptății, pentru că nedreptatea este o consecință directă a lipsei de evlavie. Lumea tratează simptomele și uită de boală; ea se ocupă de anumite manifestări specifice în loc să de ocupe de boală.

        Odată un învățător al Legii s-a dus la Domnul și l-a întrebat care este ce mai mare poruncă: ‘’Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău .. iar a doua asemeni ei: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’’

Dar nici un om vreodată nu va putea să-și iubească aproapele ca pe sine însuși, până nu-l iubește mai întâi pe Dumnezeu.

        

        Omul păcătos nu are nevoie de un prieten, ci el are nevoie de un Mântuitor, de acel mântuitor care a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.

Această învățătură nu este iubită de omul modern, lui nu-i place noțiunea de dreptate și sfințenie, și nici disciplina.

        Oameni ce păreau a fi favoriții lui Dumnezeu, atunci când au păcătuit, Dumnezeu i-a 

pedepsit. Lui Moise nu i s-a permis să intre în țara promisă.

Când oamenii refuză să asculte de Dumnezeu și resping legile Lui, crezând

ca pot trăi fără EL, mai întâi Dumnezeu le face un apel; își trimite mesagerii la ei ca să-i oprească, dar dacă ei continuă în căile lor rele, vine o vreme când Dumnezeu le dă drumul, îi lasă în voia lor.

‘’Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?’’

Oricât de moral, idealist sau filantropic poate deveni un om nu contează, dacă nu s-a pocăit printr-o întoarcere la Dumnezeu și printr-o recunoaștere a răzvrătirii și păcatului său, totul îi este nefolositor.

        Oricât ar avansa, oricâte nedreptăți și greșeli ar îndrepta, în fața lui Dumnezeu toate sunt fără valoare, dacă ele nu l-au adus pe om la recunoașterea nebuniei lui de a se depărta de Dumnezeu.

        În al doilea capitol al epistolei către romani, apostolul Pavel se adresează unei categorii de oameni ce se considerau mântuiți pentru ca aparțineau unui grup select, făceau parte din poporul căruia Dumnezeu îi încredințase legea Sa, aveau chiar și un semn extern – circumcizia – credeau că un semn exterior îi face copii ai lui Dumnezeu, argument demolat de Pavel: ‘’Iudeu este acela care este iudeu înăuntru, și tăiere împrejur este aceea a inimi, în duh, nu în slovă.

        Ai Legea? Dacă o poți ține vei fi mântuit, le spune Pavel.

Mulți se înșală crezând că atâta timp cât nu au comis fapta sunt nevinovați, dar Domnul Isus învață că și pofta și dorința păcătoasă este la fel de condamnabilă ca și fapta.

În momentul în care înțelegi cu adevărat ce spune Legea, rămâi fără cuvinte: ‘’orice gură va fi astupată.’’

Nu ești creștin dacă nu ai fost redus la tăcere.

                Evanghelia este directă!

        Omului trebuie să i se închidă gura; tot timpul el îl critică pe Dumnezeu și stabileste ce ar trebui să facă și ce nu.

Fariseul cu dreptatea proprie și omul modern cu o moralitate deosebită, care nu au nevoie de ispășire, își afirmă realizările.

Dar, în fața lui Dumnezeu întreaga lume e vinovată.

        De la început Dumnezeu știa că Legea nu va putea fi ținută perfect de nimeni, și nici nu a intenționat vreodată ca aceasta să fie instrumentul prin care sa fim mântuiți, ci prin lege primim ‘’cunoștința deplină a păcatului’’.

Funcția Legii e să definească păcatul, să arate natura lui, și să ne lase fără scuză, dependenți total de cruce, de adevăratul mântuitor: Isus Christos.

Obiectivul Legii e să-i arate omului că nu se poate mântui singur prin efortul personal.

Odată ce omul înțelege Legea și înțelesul ei spiritual știe ca nu o poate ține. Este neputincios.

                Legea cere perfecțiune!

Înțelegem acum de ce se bucură și se laudă Pavel cu această Evanghelie, care proclamă că, ‘’cel drept va trăi prin credință’’, pentru că nimeni nu va fi justificat înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.

Dumnezeu dincolo de perdea

          În Eden, după episodul înșelării Evei, și păcatul lui Adam, Dumnezeu coboară și îl caută pe om.

În prezent, ni se spune că Dumnezeu se ascunde în spatele perdelelor, a pereților sau sub anumite haine, iar pentru a-I vorbi, ai nevoie de ajutor, de intermedieri și intermediari; nu pare a fi același Dumnezeu totuși...

          După creație, Adam a fost așezat în Eden, loc unde Dumnezeu își vizita prietenul și stătea de vorbă cu el.

Păzitorul grădinii era omul, Adam, primul Adam.

       

Se povestește că într-o zi Dumnezeu își pierde prietenul pentru că acesta oarecum nu reușește să păzească ce i s-a încredințat, acest lucru fiind primul dintr-o serie de evenimente care au dus la ruperea relației celor doi, Dumnezeu și omul; mai mult, omul a ajuns pe o poziție ce-i oferea statutul de inamic al lui Dumnezeu.

          Dar Dumnezeu nu era deloc surprins de acest lucru; El știa dinainte totul și avea chiar un plan prin care această prietenie să fie restaurată.

          În acel plan, scria că omul va fi smuls din locul în care se va găsi, și apoi așezat într-o altă ’’grădină’’ unde se v-a odihni de toate faptele lui, de toate încercările și luptele de a deveni mai bun, suficient de bun pentru a câștiga în vre-un fel aprecierea și favoarea lui Dumnezeu.

          Porțile acestei grădini au fost așezate înainte de întemeierea lumii și sunt păzite de însuși Dumnezeu, pentru că a promis că nimic nu îi va smulge din mâna Sa pe copiii lui.

          Dacă în prima grădină, Eden, păzirea grădinii era responsabilitatea lui Adam, și relația omului cu Dumnezeu, Tatăl lui, depindeau de acțiunile omului, în cea de-a doua grădină, relația omului cu Dumnezeu are la temelia ceea ce a făcut al doilea Adam – Isus, prin renunțarea la Sine, pentru om - răscumpărarea prin cruce.

          Mai mult decât prieteni, am fost înfiați de acest Tată, lucru contestat încă de natura umană, dar siguranța și certitudinea acestei înfieri nu a mai fost lăsată în mâinile slabe și tremurând ale omului, nici la îndemâna legilor omenești efemere, ci stă având o bază de neclintit - jertfa perfectă a lui Iisus Hristos, adusă odată pentru totdeauna, și prin care cei înfiați am fost făcuți perfecți odată pentru totdeauna.

Dumnezeu ne-a înfiat o dată, dar pentru totdeauna.

De acum să umblăm, dar ca fii ai luminii.

Un Dumnezeu prea..

       Punctul central al evangheliei este crucea. „Dumnezeu era în Christos împăcând lumea cu Sine, neținându-le în seamă păcatele lor”.

       Testul ce defineste creștinătatea este viziunea asupra crucii. Nu mă interesează religia ta sau vre-o altă experiență ce ai avut-o. Viziunea ta asupra crucii arata exact unde te afli.

       Unde este Dumnezeu și unde este omul în tot acest tablou al crucii?

Vorbesc despre un Dumnezeu care a ales să părăsească cerul, pentru o vreme, și nemărginirea Sa, să o pună într-un om, născut special pentru aceasta.

Crucea nu a fost ceva neașteptat, nu a fost un accident.

Crucea a fost un eveniment predestinat înainte de întemeierea lumii.

       

       

       În realitate omul nu vrea să îl cunoască pe Dumnezeu, e mulțumit cu dumnezeul plăsmuit de mintea lui, un dumnezeu căruia să îi poată da forma dorită. Toți facem asta, într-un fel sau altul.

       Dar nu este vina noastră, pentru că în cele din urmă, cum am putea noi cuprinde cu o minte finită un Dumnezeu ce nu are nici început nici capăt la zile, nevăzut, nemuritor, necuprins..?

       Dacă măcar pentru o zi te-ai arăta Doamne, te-am cunoaște mai bine, te-am înțelege mai bine, poate chiar am deveni prieteni..

       Ești tată? Îți poți imagina copilul ce îl ții în brațe acum, într-o zi să devină batjocoritorul tău cel mai înverșunat? Să te urmărească neobosit căutând să-ți ia viața.. trebuie să fii un bărbat puternic să nu îți lași inima cuprinsă de sentimente negative, paralizată de frică, ci să ții aprinsă flacăra dragostei ce acum arde pentru el.

       Un Dumnezeu infinit, îmbrăcat în trup de om, privit, atins, ascultat, îndrăgit, ovaționat, aplaudat, iubit, urât, invidiat, trădat, vândut și în cele din urmă.. ucis.

       După toate acestea, cuvintele Lui ne dezarmează total: „ Mă duc să vă pregătesc un loc, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”

Eu.. am aruncat piatra, tu l-ai pălmuit, el.. râdea de durerea Lui.. pentru noi sunt cuvintele Lui.

       Cu siguranță nu vom reuși să cuprindem măreția Lui, rareori încercăm.. e mai ușor să găsim un loc unde să îl punem.. după două mii de ani parca îl vrem tot pe cruce...

       Dacă nu e pe cruce, nu știm unde să Îl punem, și ne obosim să-L facem să încapă în cutiuțele noastre.. în religiile noastre cu ritualurile noi și vechi cu tot, în cultura schimbătoare a societății în care trăim, în niște inimi manipulate de emoții înșelătoare, în tipare de gândire neafectate de adevărul Evangheliei, pentru asta creem școli de teologie, concilii, bule.. iar pe mâini avem sânge.

       Nu Îl cunoaștem.. L-am modelat noi pe El după imaginația noastră, am creat școli care să ne învețe cât de mult sunt inspirate din Scripturi visările noastre.. totuși, peste veacuri se aude parcă din ce în ce mai tare ecoul vocii lui Isaia :”Eu sunt Yahweh, și afara de Mine nu este nici un mântuitor. ..să se știe de la răsăritul soarelui și până la apusul lui că afară de Mine nu este nici un Mântuitor.”  Nici unul, dumnezeul creat de mintea ta nu mântuiește, nici religia ta, nici faptele tale bune, nici banii tăi, nici părerea bună ce o ai despre tine, nici asigurările pastorului sau episcopului.. este un singur mântuitor, ce are un singur nume: Isus. 

       Un Dumnezeu puternic, cu adevărat puternic..

       Nu, El nu este un fel de Captain Planet oricât am striga : apă, vânt, foc! Oricâte concilii ar mai urma, El rămâne Elohim, etern, care a coborat în trup de om în toată plinătatea Sa, dorind ca „toată infinitatea” Lui să îți spună: „Te iubesc, cu nici un chip nu te voi părăsi.”

Când mă gândesc la toate născocirile noastre ca să ne arătăm supărarea, și dezacordul față de modul Lui de a iubi lumea, puse în fața crucii.. rămânem muți, pierduți în uimire.

Fii om

       Fiecare om are luptele lui,

privim în jur și nu înțelegem de ce oamenii de la care avem așteptări nu par a crește, nu par a înainta, și îi privim cu ochi reci, critici, convinși fiind că aflându-ne în locul lor am înflorii în toate acele lucruri in care ei par neputincioși.

       Suntem nebuni.

       Prețul plătit de unii pentru a mai rezista o zi în picioare este dincolo de ceea ce majoritatea am fi gata să plătim pentru toată călătoria, și asta chiar având în fața ochilor promisiunile și recompensele ce ne așteaptă.

       Ne lăsăm orbiți de stralucirea înșelătoare promisă de conductorii unor trenuri cu renume, orbiți de strălucirea gândului că noi înșine ne-am putea afla în fața panoului de comandă într-o zi.

       Nu e nimic demn, sfânt sau de valoare în a-ți ține mâinile înțepenite pe o cârmă în timp ce valurile mătură de pe punte pe cei mai curajoși dintre frații tăi și îi ascunde în adâncul oceanului.

       Nu e nimic sfânt în a ține pe șine un tren ce sub strălucirea exterioara ascunde roți dințate pătate de sângele celor prea încăpațânați ca să fugă de lângă cei îngenunchiați de viață, prea încăpațânați ca să nu întindă mâna, prea încăpațânați ca să se ascundă sub măști bine lustruite.

       Poate e nevoie sa vedem mai des cum renasc oameni ce au fost striviți de aceste mecanisme bolnave, oameni ce nu mai au frică de ele,

oameni ce nu își uită propria istorie a răscumpărării,

oameni ce nu mai au nevoie de a impresiona, ce nu au frică de inevitabil, pentru că uneori.. obuzul cade în tranșeul săpat cu mâinile golale, cu multă trudă, și pare nedrept, dar aceasta e viața reală.

       

       E mult mai ușor să spunem întâmplări vesele, pline de iluzii și minciuni decât să vorbim deschis despre istoria înșelăciunii și fugii noastre.

       O mașina ce te poate strivi în mecanismul ei bolnav nu îți asigura o călătorie liniștită, nici măcar o destinație certă.

       Parcă e mai plăcut când ești însoțit de oameni prea bogați ca să mai lupte pentru titlurile efemere ale lumii de acum,

parcă e mai plăcută călătoria când poți să admiri fără grabă frumusețile ce te înconjoară și să împărtașești din uimirea ta celor de alături,

parcă e mai liniștită călătoria când nu avem mâinile ocupate cu titluri, ci suntem gata să îl apucăm pe cel ce se împiedică lângă noi.

       Poate vom învăța să călătorim fără a mai hrănii balaurii ce ne sfâșie prietenii și frații.. măcar pentru copiii noștri..

Ecouri

Dumnezeu a zis: “Să fie lumină! Și a fost lumină.”

       În clipa în care Creatorul infinit și nevăzut a început să se manifeste într-un mod perceptibil omului, El a început să vorbească.

A rostit, și cuvintele rostite au avut urmări – întotdeauna au.

       Mai apoi a vorbit omului, iar el, creat în imaginea Lui, vorbea la rândul lui, și cuvintele omului erau reflecția cuvintelor Creatorului; purtau în ele autoritatea Lui, iar efectul comunicării lui Adam cu lumea din jur, și cu Eva, era același cu cel al comnicării Creatorului.

Niciodată cuvintele nu fuseseră folosite ca și arme, ci erau instrumente de manisfestare a dragostei.

Ce soție fericită trebuie să fi fost Eva. Nici Adam nu cred să o fi dus prea greu.

       

       

       Spre deosebire de mulți dintre noi, ei iși cunoșteau adevărata identitate, știau adevărul despre ei direct de la Creatorul lor; Dumnezeu le vorbea și ei ascultau, apoi vorbeau..

       Reușești să îți imaginezi așa o lume, unde tot ceea ce se vorbește este izvorât din inima Tatălui, fiecare cuvânt încărcat cu bunătate, lipsa de egoism, și mai ales, fiecare cuvânt era adevăr și dragoste?

Ei nu știau altceva, nu aveau nevoie de altceva.

       În ultimă instanță, vorbirea lor era o imagine a inimii și a caracterului lui Dumnezeu. Acesta era planul Lui pentru relația lor, să Îl reprezinte pe El.

       Când cuvintele ne copleșesc, căutăm să ne izolăm, și.. ciudat, ne simțim singuri când nu ne-a mai vorbit cineva de multă vreme.

Modul în care percem și interpretăm viața, determină modul în care ne vom raporta la ea.

Ceea ce spunem deseori chiar și fără vorbe, nu ne aparține.

       O privire poate încălzi o inimă, mai bine decât multe pagini scrise, și aceeași privire poate purta în ea nenumărate săgeți care străpung și rănesc.

Dar nici cuvintele, nici privirile, nici o altă formă de a comunica nu ne aparține. Nu, nu ne aparține! Aparține celui pe care îl reprezintă și îl reflectă. Cine este acesta?

       Când ne aventurăm să comunicăm, o facem crezând că avem ceva de spus, crezând că este atât de important, dar în urmă ce se întâmplă?

În momentul creației, Dumnezeu a zis, și totul a luat ființă, apoi a privit și a văzut că toate erau bune.

       Privind la ceea ce creăm prin ce spunem, putem spune și noi că sunt bune? Adică reflectă chipul Lui?

Poartă cuvintele noastre autoritatea Lui, asa cum au fost destinate?

Nenumărate probleme ne-am creat nesocotind autoritatea lui Dumnezeu: spunem ce dorim, când dorim, și mai ales în modul în care dorim, dar noi suntem doar un ecou..

În nebunia noastră, credem că putem să ne promovăm planurile egoiste și propriul scop pentru a deveni fericiți.

Dumnezeu a avut același scop pentru Adam și Eva, dar cu totul alt mod de a-i duce acolo.

Încă mă întreb cine știe drumul sigur spre fericire.

       Totul s-a schimbat când Șarpele a rostit primele cuvinte. Omul a devenit confuz.

Singura perspectivă de care avea nevoie, cea a lui Dumnezeu.. nu mai era singura. Omul aude prima minciună.

Uneori greșim în vorbire, pentru că de fapt nu reușim să înțelegem, să interpretăm realitatea ce ne înconjoară, dar nu și Șarpele, el minte intenționat și cu un scop precis.

              Comunicarea sănătoasă este mereu dependentă de adevăr.

Minciunile nu doar subminează adevărul, dar și distrug ecoul Creatorului în inimile noastre.

       Ne lovim de probleme pentru că înșelăm, distorsionăm, manipulăm prin cuvinte, prezentăm fapte într-o lumină care să ne avantajeze pe noi, și încet ajungem să credem noi inșine că acea perspectivă este adevarată.

       “Adam, ce ai facut?” Momentul în care Adam a simțit că se afla sub autoritatea gresită, că era ecoul altei inimi..

       Din soțul tandru și protectiv, reprezentant al dragostei lui Dumnezeu pentru Eva, Adam.. devine un ecou al unei nopți adânci fără stele.

       Acum nu mai este protectiv, acum vorbește împotriva Evei; și fără să realizeze, împotriva lui Dumnezeu.

Înainte, Eva nu auzize acuzații, înjosiri, nici reporșuri. Relația lor s-a schimbat total; dar și relația lor cu Dumnezeu.

              Adam se grabește s-o acuze pe Eva, nu îi vine în ajutor, nu se dă pe sine pentru a o proteja; nu stă între ea și Dumnezeu căutând s-o apere, s-o justifice.. nu, el se dă înapoi, aruncând acuzații atât spre Eva, cât și spre Dumnezeu.

Am fost creați în imaginea Lui, dar mai reflctăm noi imaginea Lui în cuvintele noastre?

              Sau reflectăm imaginea întunecată a neadevarului? Adică a acelor cuvinte, jumătăți de adevăr, sau a minciunilor ce manipulează, sau a cuvintelor jignitoare pline de mânie, sau a acelor cuvinte de care suntem măndri, chiar dacă au sfidat și au rănit.

Adevărul și minciuna nu ne apartin; doar alegem al cui ecou vom fi.

Inima ta cu inima cui rezonează? Acel ecou îl va transmite.

       Poate puțină umilință își va gasi drumul spre fiecare dintre noi, și recunoscând că în inima noastra e problema să deschidem larg fereastra.

       Soarele strălucește încă.. și o va încălzi, va topi gheața și apoi acea inimă va simți efectul privirii și al cuvintelor ce le îndrepți spre cei din jur.

              Ce efect au cuvintele tale?

 Cel mai simplu mod de a afla în autoritatea cui operezi și imaginea cui o reflecți..