Un Dumnezeu prea..

       Punctul central al evangheliei este crucea. „Dumnezeu era în Christos împăcând lumea cu Sine, neținându-le în seamă păcatele lor”.

       Testul ce defineste creștinătatea este viziunea asupra crucii. Nu mă interesează religia ta sau vre-o altă experiență ce ai avut-o. Viziunea ta asupra crucii arata exact unde te afli.

       Unde este Dumnezeu și unde este omul în tot acest tablou al crucii?

Vorbesc despre un Dumnezeu care a ales să părăsească cerul, pentru o vreme, și nemărginirea Sa, să o pună într-un om, născut special pentru aceasta.

Crucea nu a fost ceva neașteptat, nu a fost un accident.

Crucea a fost un eveniment predestinat înainte de întemeierea lumii.

       

       

       În realitate omul nu vrea să îl cunoască pe Dumnezeu, e mulțumit cu dumnezeul plăsmuit de mintea lui, un dumnezeu căruia să îi poată da forma dorită. Toți facem asta, într-un fel sau altul.

       Dar nu este vina noastră, pentru că în cele din urmă, cum am putea noi cuprinde cu o minte finită un Dumnezeu ce nu are nici început nici capăt la zile, nevăzut, nemuritor, necuprins..?

       Dacă măcar pentru o zi te-ai arăta Doamne, te-am cunoaște mai bine, te-am înțelege mai bine, poate chiar am deveni prieteni..

       Ești tată? Îți poți imagina copilul ce îl ții în brațe acum, într-o zi să devină batjocoritorul tău cel mai înverșunat? Să te urmărească neobosit căutând să-ți ia viața.. trebuie să fii un bărbat puternic să nu îți lași inima cuprinsă de sentimente negative, paralizată de frică, ci să ții aprinsă flacăra dragostei ce acum arde pentru el.

       Un Dumnezeu infinit, îmbrăcat în trup de om, privit, atins, ascultat, îndrăgit, ovaționat, aplaudat, iubit, urât, invidiat, trădat, vândut și în cele din urmă.. ucis.

       După toate acestea, cuvintele Lui ne dezarmează total: „ Mă duc să vă pregătesc un loc, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”

Eu.. am aruncat piatra, tu l-ai pălmuit, el.. râdea de durerea Lui.. pentru noi sunt cuvintele Lui.

       Cu siguranță nu vom reuși să cuprindem măreția Lui, rareori încercăm.. e mai ușor să găsim un loc unde să îl punem.. după două mii de ani parca îl vrem tot pe cruce...

       Dacă nu e pe cruce, nu știm unde să Îl punem, și ne obosim să-L facem să încapă în cutiuțele noastre.. în religiile noastre cu ritualurile noi și vechi cu tot, în cultura schimbătoare a societății în care trăim, în niște inimi manipulate de emoții înșelătoare, în tipare de gândire neafectate de adevărul Evangheliei, pentru asta creem școli de teologie, concilii, bule.. iar pe mâini avem sânge.

       Nu Îl cunoaștem.. L-am modelat noi pe El după imaginația noastră, am creat școli care să ne învețe cât de mult sunt inspirate din Scripturi visările noastre.. totuși, peste veacuri se aude parcă din ce în ce mai tare ecoul vocii lui Isaia :”Eu sunt Yahweh, și afara de Mine nu este nici un mântuitor. ..să se știe de la răsăritul soarelui și până la apusul lui că afară de Mine nu este nici un Mântuitor.”  Nici unul, dumnezeul creat de mintea ta nu mântuiește, nici religia ta, nici faptele tale bune, nici banii tăi, nici părerea bună ce o ai despre tine, nici asigurările pastorului sau episcopului.. este un singur mântuitor, ce are un singur nume: Isus. 

       Un Dumnezeu puternic, cu adevărat puternic..

       Nu, El nu este un fel de Captain Planet oricât am striga : apă, vânt, foc! Oricâte concilii ar mai urma, El rămâne Elohim, etern, care a coborat în trup de om în toată plinătatea Sa, dorind ca „toată infinitatea” Lui să îți spună: „Te iubesc, cu nici un chip nu te voi părăsi.”

Când mă gândesc la toate născocirile noastre ca să ne arătăm supărarea, și dezacordul față de modul Lui de a iubi lumea, puse în fața crucii.. rămânem muți, pierduți în uimire.