Dumnezeu dincolo de perdea

          În Eden, după episodul înșelării Evei, și păcatul lui Adam, Dumnezeu coboară și îl caută pe om.

În prezent, ni se spune că Dumnezeu se ascunde în spatele perdelelor, a pereților sau sub anumite haine, iar pentru a-I vorbi, ai nevoie de ajutor, de intermedieri și intermediari; nu pare a fi același Dumnezeu totuși...

          După creație, Adam a fost așezat în Eden, loc unde Dumnezeu își vizita prietenul și stătea de vorbă cu el.

Păzitorul grădinii era omul, Adam, primul Adam.

       

Se povestește că într-o zi Dumnezeu își pierde prietenul pentru că acesta oarecum nu reușește să păzească ce i s-a încredințat, acest lucru fiind primul dintr-o serie de evenimente care au dus la ruperea relației celor doi, Dumnezeu și omul; mai mult, omul a ajuns pe o poziție ce-i oferea statutul de inamic al lui Dumnezeu.

          Dar Dumnezeu nu era deloc surprins de acest lucru; El știa dinainte totul și avea chiar un plan prin care această prietenie să fie restaurată.

          În acel plan, scria că omul va fi smuls din locul în care se va găsi, și apoi așezat într-o altă ’’grădină’’ unde se v-a odihni de toate faptele lui, de toate încercările și luptele de a deveni mai bun, suficient de bun pentru a câștiga în vre-un fel aprecierea și favoarea lui Dumnezeu.

          Porțile acestei grădini au fost așezate înainte de întemeierea lumii și sunt păzite de însuși Dumnezeu, pentru că a promis că nimic nu îi va smulge din mâna Sa pe copiii lui.

          Dacă în prima grădină, Eden, păzirea grădinii era responsabilitatea lui Adam, și relația omului cu Dumnezeu, Tatăl lui, depindeau de acțiunile omului, în cea de-a doua grădină, relația omului cu Dumnezeu are la temelia ceea ce a făcut al doilea Adam – Isus, prin renunțarea la Sine, pentru om - răscumpărarea prin cruce.

          Mai mult decât prieteni, am fost înfiați de acest Tată, lucru contestat încă de natura umană, dar siguranța și certitudinea acestei înfieri nu a mai fost lăsată în mâinile slabe și tremurând ale omului, nici la îndemâna legilor omenești efemere, ci stă având o bază de neclintit - jertfa perfectă a lui Iisus Hristos, adusă odată pentru totdeauna, și prin care cei înfiați am fost făcuți perfecți odată pentru totdeauna.

Dumnezeu ne-a înfiat o dată, dar pentru totdeauna.

De acum să umblăm, dar ca fii ai luminii.