Parfum de ploaie

      Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului..

Ne amintim atât de bine că suntem țărână, și uităm că țărâna aceasta a fost modelată să poarte chipul Lui, nu urmele furtunilor ce le întâlnim în cale.

       Pozăm în oameni smeriți proclamând o veșnică nevrednicie, o veșnică neputința, suntem păcătoși, recunoaștem și chiar ne mândrim.. cât de smeriți suntem recunoscând..

       Stăm cu ochii ațintiți spre lucrurile ce demult trebuiau lăsate in urmă, si ținem de aceea fațadă.. de nereproșat, și totuși fără viață, fără bucurie, fără victorie.

       Când îți întorci privirile spre EL te luminezi te bucurie.. ce simplă e soluția la toate privirile fără speranță, fără scop.

      Când îți întorci privirile spre El..    vezi ca există o altă proclamație, diferită de aceea a înfrângerii, o proclamație a ceea ce suntem prin El - copii restaurați în imaginea Lui, perfecți în ochii Tatălui, și acest fapt este atât de adevărat pe cât este de adevărat ca Hristos a înviat.

Altfel totul este zadarnic.

      Domnul nostru a fost dat la moarte, le spunea apostolul Pavel romanilor, din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat, din pricină ca am fost socotiți drepți.

Învierea a fost condiționată de justificarea aleșilor Lui.

      Iata de ce, dacă n-a înviat Hristos, credința noastră este zadarnică.   Speranța noastră dispare.

Domnul este viu, si așa ramâne!

      Poți fi doar un creștin facut perfect la cruce, care știe acest lucru, și feluritele încercari nu-i pot sterge zâmbetul cu parfum de cer,

sau, un creștin “smerit” dar nesigur, cu un Hristos mort, fără bucurie fără speranță..

Cel smerit, deschide ochii și îl vede pe Christos, suficiența Lui, bunătatea Lui, dar nicidecum pe sine.