miercuri, 11 iunie 2025

A iubit până la capăt

              

A înviat!


        Fără a fi în stare să dea multe explicații, cam asta au strigat femeile ce au găsit mormântul gol, în răsăritul soarelui, un alt Soare mai luminos se ridicase în acea dimineață.



        Uitarea și orbirea noastră a pus în uimire îngerul care nu reușea să priceapă cum femeile atunci, și noi azi Îl căutăm între morți, între lucruri moarte, în locuri întunecoase, când El este Învierea și Viața, Lumina lumii.. când El însuși ne caută pe noi..



Un om a murit pentru păcatele noastre, adăugăm câteva tradiții păgâne colorate frumos, și uite ce sărbatoare frumoasă iese, păcat că uităm ușor prima noastră nevoie:




        Să Îl cunoaștem pe El, un Dumnezeu plin de har, după cum spunea și M. Luther, plin, nu aproape plin!


      

        Nicidecum nu am de gând să îți fur vre-o lacrimă, nu încerc să îți creez un sentiment de îndatorare față de actul jertfei lui Isus în locul nostru, să te simți dator măcar cât să ridici o mână, sau să fii mai bun.. o zi măcar.. - mai degrabă vreau să privim împreună Adevărul.




        Dator ai fost.. El a venit să te facă liber, liber de costul mediocrității în care îți place, liber de costul unei minți și a unor ochi ce privesc numai spre glie.




Ai aștepta poate să îți cer să faci ceva diferit acum, că e sarbătoare; nu, nu... nu e despre tine.



        Îți mai amintești vechea povestioară, cum Adam și a lui frumoasă Eva nu au ascultat de Dumnezeu, mai mult, au ascultat de Diavolul.. Șarpele cel vechi, iar apoi s-au ascuns și Dumnezeu îi aștepta să se apropie de El și să Îi ceară iertare..? 



        Eu nu îmi amintesc.. îmi amintesc însă, că pe când ei se ascundeau, Dumnezeu a coborât în grădină, atunci, i-a căutat, i-a chemat pe nume, și i-a îmbrăcat, acoperindu-le rușinea, dar mai mult le-a pus speranță în inimă.



        Tot El a venit personal, din nou, să caute și să salveze ce era pierdut două mii de ani în urmă, tot El, caută și azi prin cei în care El trăiește: Caută și Salvează.




        Religiile create de mințile mărunte ale oamenilor se vor opri la jumătatea drumului lăsându-te strivit de roțile dințate ale unor mecanisme defecte, poate chiar bolnave.. dar El, El.. Marele Creator..


         El nu e un Dumnezeu mărunt care se potrivește cu ideile mărunte ale oamenilor, nu.. El este extraordinar, și asta trebuie să fii și tu.



        Un lucru îmi place mult, Evanghelia este directă, adică oamenii nu sunt lăsați în neclaritate, nici nu sunt abandonați la răscruci de drumuri, sunt chiar mândru ca am fost chemat la acest Adevăr, dintr-un creștin obișnuit care avea “dece-urile” lui, am fost chemat la a fi extraordinar, și cum altfel poți fi când El trăiește în tine?

     
        Dar mai întâi... un adevărat creștin e redus la tăcere.. da.. la tăcere.

     
        Omului trebuie să i se închidă gura, tot timpul el Îl critică pe Dumnezeu, stabilește ce ar trebuii și ce nu ar trebuii să facă Dumnezeu, de ce îngăduie Dumnezeu cutare și cutare lucru, omul acesta este îmbrăcat în propria lui dreptate și caută argumente ca să arate cât de valoroasă îi este aceasta haină.



        În Cer ținuta este obligatorie, se acceptă o singură haină – dreptatea lui Isus, de care s-a dezbrăcat în fața crucii, îmbrăcând haina peticită a dreptății noastre, sau.. să fim sinceri.. haina zdrențuită și murdară a unor vieți zdrobite.



        Ce schimb divin!


        Dumnezeu însuși a creat o cale prin care noi să fim salvați, împăcați cu El și îmbrăcați în dreptatea Lui.

Nimeni nu s-a rugat, nimeni nu a postit pentru asta, a fost în întregime planul Lui, și știi ce.. nu, nu de milă... ci înainte de veșnicii a alcătuit acest plan, ca prin Christos să fim chemați pe nume, chemați acasă.
 Nu ai înțeles? El însuși spune asta, Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut, ceea ce iubește.



Nu tu.. ci El te caută, nu tu Îl cauți,  deși ți se pare uneori, tu ești cel care se ascunde, în spatele ofenselor, în spatele traumelor, în spatele religiozității, în spatele mediocrității.. tragic.. e ultimul lucru la care te cheamă – cu El minimul ce îl poți atinge e extraordinar.

        

Asta numesc eu veste bună!
 Și ce e mai bun e ca nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu însuși.

        

        Ești creștin? Nu te superi atunci dacă măsurăm asta nu-i așa?



- ”Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu Toată inima ta, cu Tot sufletul tău, cu Tot cugetul tău, și cu Toată puterea ta, Și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”



Uite un test la care a căzut orice om care a fost pus în fața lui.



        Nu-ți fie frică să dai jos haina de “creștin între creștini”, nu-ți fie teamă să dai jos haina ce-ți acoperă picioarele schiopătânde, și inima peticită; în fața crucii a fost lăsată pentru tine o haina nouă, curată, perfectă, și cine o îmbracă devine perfect în ochii Lui pentru totdeauna.




        Haina veche te-a încălzit destul, destul ai fost căldicel, “dar acum!” ridică privirea, e pentru tine, haina perfectă, dreptatea ce o dă Dumnezeu prin credință pentru toți și peste toți cei ce cred în El, nu există altă cale.

Trezirea

      Adjudecat!
 Postul a fost ocupat. De azi înainte vei fi dumnezeu cu normă întreagă și.. te vei ocupa de toate problemele noastre, nu vei face însă nimic fără permisiune.
      Cam asta e ceea ce Îi spunem deseori prin modul în care trăim și gândim: Doamne, îți facem un serviciu, dar nu uita să fii recunoscător, te lăsăm să ne fii dumnezeu, dar ai grijă să fii de treabă!


       Am crescut auzind vorbindu-se despre trezire,       nu-mi amintesc totuși să mă fi lămurit cineva ce înseamnă asta în realitate.
“Este ceasul să vă treziți în sfârșit..” sau poți aștepta să fii trezit; oricum ai alege, înseamnă că dormi!

      Uneori trăim momente de exaltare umblând cu Dumnezeu și ne place asta, simțurile naturale își primesc tributul și devin apoi tot mai flămânde, alergându-ne tot mai mult pentru a-și potoli foamea tot mai mare. 

      Asta e trezirea spunea cineva, vrem o trezire care ne face să ne simțim bine și dacă 
Dumnezeu nu se descurcă, îl vom ajuta noi, orice, doar să fie potolită foamea aceasta.

Prin simțuri umblam când trăiam în firea noastră pământească , spune apostolul Pavel, dar acum..
Trezirea ești tu! Dar costă!
 
     Pe oricine întrebi, toți știu azi cum ar trebui condusă țara, ce ar trebui să facă vecinul, cum ar trebui să fie biserica, ce ar trebui să facă Dumnezeu, uitând că EL este Dumnezeu și El nu poartă ochelari, nici aparat auditiv, nici cârje și nici nu adoarme la volan.

     Ar fi de bun augur o întrevedere, doar între tine și... El, poate aflăm cine pe cine trebuie să asculte.
Intră.
      “Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
 Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? 
 Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
 Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? Când i-am făcut haină din nori şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?
 De când eşti, ai poruncit tu dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor, ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?

      Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii? Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului?
 Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri. Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa?
Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor?
Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!

       Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,
 pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?

      Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;
pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba? Are ploaia tată?            
       Cine dă naştere picăturilor de rouă?

      Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?
Îți înalți tu glasul până la nori ca să chemi să te acopere râuri de ape?
Poți tu să arunci fulgerele ca să plece? Îți zic ele: iată-ne?

      Uimit? Eu da!

 Nu am reușit să răspund la nici o întrebare, dar mă simt onorat să îi spun Tată.


Trezirea nu înseamnă să simți mai mult, nici să faci mai mult, ci să îi semeni Lui mai mult, să Îl cunoști pe EL, iar cunoscându-L Îl vei iubi, și te vei cunoaște și pe tine. 

Calul troian

      "..au trăit fericiți până la adânci bătrâneți."
Acestea sunt de obicei ultimele cuvinte într-un basm, lăsând parcă loc imaginației noastre să vadă ce a urmat - de obicei ne imaginăm o viață perfectă și un cer veșnic senin.
      
      În viața pământenilor însă rămânem uimiți de multitudinea nuanțelor pe care problemele le pot lua.
      Cei ce așteptăm să trăim ca și creștini un basm, suntem primii la care ne cade cerul în cap, mai rău de atât fiind doar cei ce așteaptă să plutească  de pe un norișor pe altul,  iar altul nu mai e.

      Viața se comportă ca și un ceas deșteptător, ne întrerupe somnul și visele; câteodată înțeleg de ce mulți refuză să se trezească. Alții refuză să trăiască în lumea oamenilor mari, pentru că aici totul e lipsit de culoare, totul în afară de ambalaje.

      A fi un bun creștin presupune a spune și altora despre această viață și, vrând să dovedim cât de buni creștini suntem, luăm Evanghelia și o punem într-un ambalaj viu colorat, strălucitor, iar prețul... prețul e mic, ieftin..
       Inducem în eroare cu bună știință, transformând Evanghelia Păcii într-un fel de "cal troian", un dar primit de la zei.. un dar pe care apoi îl plătim scump însă.
      
      Cumpărăm o evanghelie vândută ieftin și asta ne face orbi la măreția și valoarea ei reală, ne simțim săraci, nefericiți și  mizerabili  chiar  având lucrul cel mai scump..
      Cumpărăm o Evanghelie incompletă, una care să satisfacă foamea noastra de a ști, de a simți sau de a face, și, deși ea ne provoacă să-i răspundem cu tot ce suntem, cu fiecare celulă , devenim selectivi, nu dorim să ne schimbăm  prea mult perspectiva .
      Cumpărăm o evanghelie-basm, și o vreme ne simțim alintați și  consolați, ceea ce ne dă o stare de mulțumire. Ce altceva ți-ai putea dori?
      
      Pe cât de mulțumit și liniștit poți fi o vreme, pe atât de sigur  să fii că vine o zi în care  vei întâlni  circumstanțe care nu te vor alinta, iar tu nu ai învățat niciodată  despre așa ceva.
     
     Pe cât de mulțumit  ești de cunoștințele tale despre adevăr, despre Evanghelia ce deseori ai apărat-o, pe atât de sigur să fii că într-o zi nu îți va folosi la nimic, una e să dezbați adevărul și alta e să umbli în lumina lui, una e să fii interesat de viața nouă și alta e să fii pătruns de ea.

      Îți mai amintesti ziua când ai decis să adopți creștinismul? acest dar..?  Nu mică ți-a fost uimirea când ai văzut că începe să semene tot mai mult cu acel cal troian.. care avea darul... morții în el.
     Nu poți adopta creștinismul, el te adoptă pe tine.

      A vedea adevărul, complet,  înseamnă să fii mișcat de el și să-l iubești; apoi îl vei simți și din acel moment singura ta dorință va fi să îl trăiești.
Evanghelia este adevăr, un adevăr complet.
      Un adevăr al minții, un adevăr al inimii, un adevăr ce poate fi trăit.
 Chiar dacă  pare, nu e un basm, e doar adevărul  de fiecare zi pentru cei ce au fost  înfiați de Adevăr.

      Cine a spus că problemele pot porunci bucuriei să plece din inima ta?
Poate că "au trait fericiți" nu e un basm pentru cei ce suntem străini aici, pentru cei ce ne bucurăm chiar și în necazurile noastre știind că acolo dobândim răbdarea, care îmbrățișează biruința, iar biruința aduce speranță, dar speranța aceasta nu înșală. 
       Christos în noi, nădejdea slavei.
     

A iubit până la capăt

               A înviat!         Fără a fi în stare să dea multe explicații, cam asta au strigat femeile ce au găsit mormântul gol, î...