Am văzut patru fierari

            Domnul mi-a arătat patru fierari. Zaharia 1:20

În viziunea descrisă în capitolul acesta, profetul vede patru coarne teribile.


Ele își croiesc drum într-o parte și într-alta, nimicind pe cel puternic și pe cel tare.


    Profetul întreabă: „ce înseamnă coarnele acestea?” (Zaharia 1:19). -Răspunsul este „acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel și Ierusalimul” (vers. 19), El a văzut în fața lui o reprezentare a puterilor care au asuprit biserica lui Dumnezeu.


    Erau patru coarne, fiindcă biserica a fost atacată din patru părți. Profetul s-a îngrozit, dar dintr-o dată au apărut în fața lui patru fierari. El a întrebat „ce vor să facă aceștia?” (vers. 21). Aceștia sunt oamenii pe care i-a găsit Dumnezeu ca să sfărâme coarnele în bucăți.

 

 

Dumnezeu va găsi întotdeauna oameni pentru lucrările Lui, și El îi va găsi la vremea potrivită.




Profetul nu a văzut întâi fierarii, fiindcă nu aveau ce să facă; A văzut întâi coarnele, apoi fierarii.


    Mai mult, Domnul găsești destui oameni. El nu a găsit trei fierari, ci patru; fiindcă erau patru coarne, era nevoie de patru fierari.


    Dumnezeu găsește oamenii potriviți – nu patru scriitori care să scrie, nici patru arhitecți care să facă planuri, ci patru fierari care să muncească din greu.



Fii liniștit, tu care tremuri în arca lui Dumnezeu; când se vor ridica „coarnele”, vor fi găsiți și „fierarii”.




    Nu trebuie să te îngrijorezi gândindu-te la slăbiciunea bisericii; în întunericul ei cresc reformatorii care vor zgudui națiunile.




    Părinții bisericii, ca Sfântul Augustin sau loan Gură de Aur, vin din cele mai de jos școli și din cartierele cele mai sărace.




    Domnul stie unde să-Și găsească slujitorii. La cuvântul Lui, ei vor porni luptă, „căci biruința este a Domnului” (1 Samuel 17:47), și El va câștiga victoria.




    Să rămânem credincioși în Cristos, și El, la timpul potrivit, se va ridica în apărarea noastră, fie că este ziua nevoilor personale sau vreme de pericol pentru biserica Sa.

A iubit până la capăt

              

A înviat!


        Fără a fi în stare să dea multe explicații, cam asta au strigat femeile ce au găsit mormântul gol, în răsăritul soarelui, un alt Soare mai luminos se ridicase în acea dimineață.



        Uitarea și orbirea noastră a pus în uimire îngerul care nu reușea să priceapă cum femeile atunci, și noi azi Îl căutăm între morți, între lucruri moarte, în locuri întunecoase, când El este Învierea și Viața, Lumina lumii.. când El însuși ne caută pe noi..



Un om a murit pentru păcatele noastre, adăugăm câteva tradiții păgâne colorate frumos, și uite ce sărbatoare frumoasă iese, păcat că uităm ușor prima noastră nevoie:




        Să Îl cunoaștem pe El, un Dumnezeu plin de har, după cum spunea și M. Luther, plin, nu aproape plin!

      

        Nicidecum nu am de gând să îți fur vre-o lacrimă, nu încerc să îți creez un sentiment de îndatorare față de actul jertfei lui Isus în locul nostru, să te simți dator măcar cât să ridici o mână, sau să fii mai bun.. o zi măcar.. - mai degrabă vreau să privim împreună Adevărul.




        Dator ai fost.. El a venit să te facă liber, liber de costul mediocrității în care îți place, liber de costul unei minți și a unor ochi ce privesc numai spre glie.




Ai aștepta poate să îți cer să faci ceva diferit acum, că e sarbătoare; nu, nu... nu e despre tine.



        Îți mai amintești vechea povestioară, cum Adam și a lui frumoasă Eva nu au ascultat de Dumnezeu, mai mult, au ascultat de Diavolul.. Șarpele cel vechi, iar apoi s-au ascuns și Dumnezeu îi aștepta să se apropie de El și să Îi ceară iertare..? 

        Eu nu îmi amintesc.. îmi amintesc însă, că pe când ei se ascundeau, Dumnezeu a coborât în grădină, atunci, i-a căutat, i-a chemat pe nume, și i-a îmbrăcat, acoperindu-le rușinea, dar mai mult le-a pus speranță în inimă.



        Tot El a venit personal, din nou, să caute și să salveze ce era pierdut două mii de ani în urmă, tot El, caută și azi prin cei în care El trăiește: Caută și Salvează.




        Religiile create de mințile mărunte ale oamenilor se vor opri la jumătatea drumului lăsându-te strivit de roțile dințate ale unor mecanisme defecte, poate chiar bolnave.. dar El, El.. Marele Creator..


         El nu e un Dumnezeu mărunt care se potrivește cu ideile mărunte ale oamenilor, nu.. El este extraordinar, și asta trebuie să fii și tu.



        Un lucru îmi place mult, Evanghelia este directă, adică oamenii nu sunt lăsați în neclaritate, nici nu sunt abandonați la răscruci de drumuri, sunt chiar mândru ca am fost chemat la acest Adevăr, dintr-un creștin obișnuit care avea “dece-urile” lui, am fost chemat la a fi extraordinar, și cum altfel poți fi când El trăiește în tine?

     
        Dar mai întâi... un adevărat creștin e redus la tăcere.. da.. la tăcere.

     
        Omului trebuie să i se închidă gura, tot timpul el Îl critică pe Dumnezeu, stabilește ce ar trebuii și ce nu ar trebuii să facă Dumnezeu, de ce îngăduie Dumnezeu cutare și cutare lucru, omul acesta este îmbrăcat în propria lui dreptate și caută argumente ca să arate cât de valoroasă îi este aceasta haină.



        În Cer ținuta este obligatorie, se acceptă o singură haină – dreptatea lui Isus, de care s-a dezbrăcat în fața crucii, îmbrăcând haina peticită a dreptății noastre, sau.. să fim sinceri.. haina zdrențuită și murdară a unor vieți zdrobite.



        Ce schimb divin!


        Dumnezeu însuși a creat o cale prin care noi să fim salvați, împăcați cu El și îmbrăcați în dreptatea Lui.

Nimeni nu s-a rugat, nimeni nu a postit pentru asta, a fost în întregime planul Lui, și știi ce.. nu, nu de milă... ci înainte de veșnicii a alcătuit acest plan, ca prin Christos să fim chemați pe nume, chemați acasă.

 Nu ai înțeles? El însuși spune asta, Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut, ceea ce iubește.



Nu tu.. ci El te caută, nu tu Îl cauți,  deși ți se pare uneori, tu ești cel care se ascunde, în spatele ofenselor, în spatele traumelor, în spatele religiozității, în spatele mediocrității.. tragic.. e ultimul lucru la care te cheamă – cu El minimul ce îl poți atinge e extraordinar.

        

Asta numesc eu veste bună!

 Și ce e mai bun e ca nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu însuși.

        

        Ești creștin? Nu te superi atunci dacă măsurăm asta nu-i așa?



- ”Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu Toată inima ta, cu Tot sufletul tău, cu Tot cugetul tău, și cu Toată puterea ta, Și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”



Uite un test la care a căzut orice om care a fost pus în fața lui.



        Nu-ți fie frică să dai jos haina de “creștin între creștini”, nu-ți fie teamă să dai jos haina ce-ți acoperă picioarele schiopătânde, și inima peticită; în fața crucii a fost lăsată pentru tine o haina nouă, curată, perfectă, și cine o îmbracă devine perfect în ochii Lui pentru totdeauna.




        Haina veche te-a încălzit destul, destul ai fost căldicel, “dar acum!” ridică privirea, e pentru tine, haina perfectă, dreptatea ce o dă Dumnezeu prin credință pentru toți și peste toți cei ce cred în El, nu există altă cale.

Trezirea

      Adjudecat!

 Postul a fost ocupat. De azi înainte vei fi dumnezeu cu normă întreagă și.. te vei ocupa de toate problemele noastre, nu vei face însă nimic fără permisiune.

      Cam asta e ceea ce Îi spunem deseori prin modul în care trăim și gândim: Doamne, îți facem un serviciu, dar nu uita să fii recunoscător, te lăsăm să ne fii dumnezeu, dar ai grijă să fii de treabă!

       Am crescut auzind vorbindu-se despre trezire,       nu-mi amintesc totuși să mă fi lămurit cineva ce înseamnă asta în realitate.

“Este ceasul să vă treziți în sfârșit..” sau poți aștepta să fii trezit; oricum ai alege, înseamnă că dormi!

      Uneori trăim momente de exaltare umblând cu Dumnezeu și ne place asta, simțurile naturale își primesc tributul și devin apoi tot mai flămânde, alergându-ne tot mai mult pentru a-și potoli foamea tot mai mare. 

      Asta e trezirea spunea cineva, vrem o trezire care ne face să ne simțim bine și dacă 

Dumnezeu nu se descurcă, îl vom ajuta noi, orice, doar să fie potolită foamea aceasta.

Prin simțuri umblam când trăiam în firea noastră pământească , spune apostolul Pavel, dar acum..

Trezirea ești tu! Dar costă!

 

     Pe oricine întrebi, toți știu azi cum ar trebui condusă țara, ce ar trebui să facă vecinul, cum ar trebui să fie biserica, ce ar trebui să facă Dumnezeu, uitând că EL este Dumnezeu și El nu poartă ochelari, nici aparat auditiv, nici cârje și nici nu adoarme la volan.

     Ar fi de bun augur o întrevedere, doar între tine și... El, poate aflăm cine pe cine trebuie să asculte.

Intră.

      “Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.

Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.

 Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? 

 Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?

 Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? Când i-am făcut haină din nori şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?

 De când eşti, ai poruncit tu dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor, ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?

      Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?

Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii? Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului?

 Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri. Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa?

Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor?

Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!

       Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,

 pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?

      Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?

Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;

pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba? Are ploaia tată?            

       Cine dă naştere picăturilor de rouă?

      Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?

Îți înalți tu glasul până la nori ca să chemi să te acopere râuri de ape?

Poți tu să arunci fulgerele ca să plece? Îți zic ele: iată-ne?

      Uimit? Eu da!

 Nu am reușit să răspund la nici o întrebare, dar mă simt onorat să îi spun Tată.

Trezirea nu înseamnă să simți mai mult, nici să faci mai mult, ci să îi semeni Lui mai mult, să Îl cunoști pe EL, iar cunoscându-L Îl vei iubi, și te vei cunoaște și pe tine. 

Calul troian

      "..au trăit fericiți până la adânci bătrâneți."
Acestea sunt de obicei ultimele cuvinte într-un basm, lăsând parcă loc imaginației noastre să vadă ce a urmat - de obicei ne imaginăm o viață perfectă și un cer veșnic senin.

      

      În viața pământenilor însă rămânem uimiți de multitudinea nuanțelor pe care problemele le pot lua.

      Cei ce așteptăm să trăim ca și creștini un basm, suntem primii la care ne cade cerul în cap, mai rău de atât fiind doar cei ce așteaptă să plutească  de pe un norișor pe altul,  iar altul nu mai e.

      Viața se comportă ca și un ceas deșteptător, ne întrerupe somnul și visele; câteodată înțeleg de ce mulți refuză să se trezească. Alții refuză să trăiască în lumea oamenilor mari, pentru că aici totul e lipsit de culoare, totul în afară de ambalaje.

      A fi un bun creștin presupune a spune și altora despre această viață și, vrând să dovedim cât de buni creștini suntem, luăm Evanghelia și o punem într-un ambalaj viu colorat, strălucitor, iar prețul... prețul e mic, ieftin..

       Inducem în eroare cu bună știință, transformând Evanghelia Păcii într-un fel de "cal troian", un dar primit de la zei.. un dar pe care apoi îl plătim scump însă.

      

      Cumpărăm o evanghelie vândută ieftin și asta ne face orbi la măreția și valoarea ei reală, ne simțim săraci, nefericiți și  mizerabili  chiar  având lucrul cel mai scump..

      Cumpărăm o Evanghelie incompletă, una care să satisfacă foamea noastra de a ști, de a simți sau de a face, și, deși ea ne provoacă să-i răspundem cu tot ce suntem, cu fiecare celulă , devenim selectivi, nu dorim să ne schimbăm  prea mult perspectiva .

      Cumpărăm o evanghelie-basm, și o vreme ne simțim alintați și  consolați, ceea ce ne dă o stare de mulțumire. Ce altceva ți-ai putea dori?
      

      Pe cât de mulțumit și liniștit poți fi o vreme, pe atât de sigur  să fii că vine o zi în care  vei întâlni  circumstanțe care nu te vor alinta, iar tu nu ai învățat niciodată  despre așa ceva.

     

     Pe cât de mulțumit  ești de cunoștințele tale despre adevăr, despre Evanghelia ce deseori ai apărat-o, pe atât de sigur să fii că într-o zi nu îți va folosi la nimic, una e să dezbați adevărul și alta e să umbli în lumina lui, una e să fii interesat de viața nouă și alta e să fii pătruns de ea.

      Îți mai amintesti ziua când ai decis să adopți creștinismul? acest dar..?  Nu mică ți-a fost uimirea când ai văzut că începe să semene tot mai mult cu acel cal troian.. care avea darul... morții în el.

     Nu poți adopta creștinismul, el te adoptă pe tine.

      A vedea adevărul, complet,  înseamnă să fii mișcat de el și să-l iubești; apoi îl vei simți și din acel moment singura ta dorință va fi să îl trăiești.

Evanghelia este adevăr, un adevăr complet.

      Un adevăr al minții, un adevăr al inimii, un adevăr ce poate fi trăit.
 Chiar dacă  pare, nu e un basm, e doar adevărul  de fiecare zi pentru cei ce au fost  înfiați de Adevăr.

      Cine a spus că problemele pot porunci bucuriei să plece din inima ta?
Poate că "au trait fericiți" nu e un basm pentru cei ce suntem străini aici, pentru cei ce ne bucurăm chiar și în necazurile noastre știind că acolo dobândim răbdarea, care îmbrățișează biruința, iar biruința aduce speranță, dar speranța aceasta nu înșală. 

       Christos în noi, nădejdea slavei.

     

Prin ochii Lui

     Văd , văd  niște  oameni umblând , dar mi se par ca niște  copaci.

    Câtă  vreme era orb, acest om avea fericirea lui, poate.. lui nu-i era dor să  privească  cerul senin după  furtuna ce tocmai  a  trecut, dar.. acum..  are ochii  deschiși, acum.. nu mai e orb..

     Nefericirea lui e tocmai în  faptul că  nu mai e orb, dar nici nu vede.

      Cu cât o religie este mai vagă cu atât  este mai confortabilă .

Imagini și  contururi clare,  cer poziții  clare și  decizii clare.

      Nu există  nimic mai inconfortabil ca și adevărurile  tranșante  ale Bibliei, pentru că  acestea cer și  așteaptă  decizii clare, altfel.. te trezești  ca și  orbul după  prima atingere..  nefericit.

       Dacă am accepta în  întregime  Adevărul  Scripturilor, apropiindu-ne de El ca niște  copilași  gata să  creadă și  să  asculte tot, realizându-I valoarea,  lăsându-L să  ne  încălzească  inimile amorțite de gerul nepăsării..      atunci voalul ce ne acoperă  ochi  s-ar topi într-o  clipă.

      Altfel...

      E ca și  cum ai fi creștin, numai cu jumătate  de inimă - om viu însă  cu jumatate de inimă  nu am văzut, e nevoie de una întreaga  să  fii viu.
      Să  cunoști  atât  Adevăr încât  să  nu mai fii orb, dar nu destul ca să  vezi și  să  fii  plin de bucurie.

       Voalul ce-mi acoperea ochii a căzut, acum privesc cu fața  descoperită , și ca într-o  oglindă, văd..  Văd  gloria Lui.
      Nu doar ochii și-au găsit  vindecarea, dar și inima vede acum, fiind plină  de lumină, lumină  în  care se reflectă  strălucind chipul Lui.
      Și  greutățile  de acum.. le văd , le văd  lucrând, le  văd  cum fac să  strălucească  tot mai mult chipul Lui în  inima mea.

      Odată  priveam și vedeam oamenii ca pe niste.. oricum , dar nu-L vedeam pe El oglindindu-se  în chipul lor, nu ei, eu..  eu aveam întâi  nevoie de a doua atingere a lui Isus. Poate și tu?

      O zi te simți creștin, crezi, te bucuri putin, apoi se întâmplă ceva și  îți spui: dacă eram creștin nu aș fi avut aceste gânduri..

      Nefericirea ta e tocmai că.. nu mai ești orb, cunoști suficient adevăr ca să nu te mai poți bucura de lume, dar nu  destul ca să  fii plin de viață. Ceva lipsește, și nu stii ce.

      Poate că ochii tăi nu au fost creați ca să te privești prin ei devenind  suficient de bun și  credincios  ca El să te accepte și sa iti spună: "fiule".

      Ochii tăi au fost creați să  vadă cum Mielul lui Dumnezeu  duce orbirea, mediocritatea și deznădejdea ta pe un deal, și acolo le țintuiește pe lemn.. chiar dacă.. același cui a țintuit și mâinile Lui..
    
     Pe un deal, o fereastră s-a deschis în cer,   în care te vezi, dar prin ochii Lui acum, clar : curat, săpat în palmele Lui..

Răscumpărat

      “.. Mai înainte  eram un hulitor, un prigonitor, și batjocoritor .. dar am căpătat  îndurare .”

      Lui Isus nu I-a fost rușine de trecutul lui Pavel, nici nu I-a fost frică  de ziua în  care ar putea să se întoarcă  la vechea viață, nici nu I-a spus să  stea cuminte, să-și  plângă  păcatele  cât v-a trăi  și  să  fie mulțumit  așa că a fost salvat. Nu, deși realitatea  este că auzim aceste cuvinte.

Isus dă o inimă  nouă, o viață  nouă, o identitate nouă, un destin nou.

      Mereu întâlnim  oameni-creștini  aflați  în  impas, neștiind  ce să  mai creadă, cine sunt și  unde se duc;   oameni pe fețele  cărora  citești  lipsa a ceva..

Unii ne întrebăm ce fel de creștini  suntem, sau dacă  suntem de fapt și  asta pentru că  avem zile ca și  mâncarea  fără  sare..

      Deși  ar vrea, Diavolul nu poate să ne smulgă  din Mâna Lui, dar bineînțeles  că își folosește  toate instrumentele ca să ne fure bucuria, liniștea  și  încrederea.

Cel mai adesea nici măcar  nu trebuie să  se ostenească tare, ajunge să îți amintească  cine ai fost, ce ai făcut  sau ce ai spus, iar bucuria și  starea de bine se fac nevăzute  cât ai clipi.

      Știi  că  ai fost iertat de păcatele tale pentrucă  Isus a plătit  la cruce prețul  pentru ele, dar totuși, există  Acel lucru, unul singur poate, unul singur, ce îți vine în minte mereu și mereu, unul.. prea mare, prea greu pentru a fi iertat, crezi tu. Rezultatul? Un duh mâhnit, nefericire, poate chiar descurajare totală.

Poate falimentul tău de a-ți  ține  promisiunile te-a adus exact în  aceeași  stare, făcându-te să  crezi că ești  dintr-o categorie de creștini de mâna a doua.

      Planul Diavolului este să  nu crezi Evanghelia, dar dacă  totuși ai crezut, măcar să  te țină  în condamnare, nefericit, neîndrăznind  să faci nimic în Numele Lui, ca apoi să te recomande drept imagine a ceea ce înseamnă  creștin. . o imagine nefericită.

      Fie că sunt gândurile  tale cele ce te fac să te vezi astfel, fie că sunt ale altor oameni, îți  amintesc întâi  de toate că Dumnezeu nu are copii de mâna  a doua, iar apoi privind Adevărul, Pavel spunea: “mulțumesc Lui Dumnezeu   ... că m-a întărit , ...m-a socotit vrednic de încredere, ...m-a pus în slujba Lui, chiar dacă .. ”

     Harul se arată  în  noi cu un scop: ca să  fim o imagine clară, pentru cei ce cred că viața  lor e dincolo de ceea ce îndurarea Lui poate cuprinde.

     Cu cât mai aproape de El stai, lumina îți  va arăta  mai clar întunericul  din inima ta, și asta nu te poate face decât să  spui: “sunt cel mai mare păcătos”, dar acest lucru trebuie să te conducă  la bucurie și  laudă, pentru că  ai fost iertat, nu la autocondamnare.

     Da, am facut multe greșeli, am fost în multe feluri, dar acum!.. aceste cuvinte apar peste tot în Evanghelie, așa că nu mai trăi în  trecut. Când  îți  vin în  minte gânduri  negre din trecut, amintește-ți două  cuvinte: "dar acum", acum ești o creație  nouă. 

       În realitate există  un singur păcat, păcatul  necredinței, toate celelalte denumiri le folosim pentru a ne vedea mai buni decât  alții.

      Esența  lucrurilor nu stă  în  ce ai făcut  și ce nu, ci în relația ta cu Dumnezeu.

Când  ai stat ultima dată de vorbă cu El să-i  povestești  despre bucuriile și visele tale? Problemele ți  le știe  bine de multă  vreme..

      Același  Har extraordinar mântuiește cel mai cumsecade om, și e nevoie de același  har pentru a mântui cel mai temut infractor, nimic în  plus, nimic în minus.

De aici înainte  totul ține  de credință: ce și pe cine crezi?

      Crezi că  poți  face anumite lucruri deoarece și altul a făcut? Orizontul tău  atunci se reduce la relația ta cu acel om.

      Când trăim prin relația noastră cu Tatăl, și înțelegem că asta și doar asta contează vom fi preocupați nu de un lucru sau altul ci de modul în  care deciziile noastre afectează relația noastră cu El.

      In fața Lui toate păcatele sunt la fel, toți copiii Lui sunt la fel. Necazul tău nu e ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, necazul tău este necredința, nu crezi ceea ce Dumnezeu spune.

La cruce Isus nu a clasificat păcatele și  falimentele, ci a plătit pentru toate, și  toți cei ce cred să fie aduși la Viață împreună cu Christos.

      Ce a curățat Dumnezeu TU să  nu numești spurcat i s-a spus lui Petru, dar la fel de valabil rămâne și pentru noi, fie că  ne referim la noi înșine sau la cel de lângă noi. “..Lucrul acesta l-a facut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuși.”

      “Sângele Lui ne curățește de orice păcat ”. Nici o clasificare, nici o limită. Rezultatul este că Dumnezeu ne vede perfecți. Suntem justificați, nu doar în  clipa când am crezut întâi, ci pentru totdeauna; am fost îmbrăcați în perfecțiunea  lui Christos!

      Tu, întreaga ta viață și  personalitate ești ascuns în  Christos, de aceea El nu îți  vede falimentele acum, ci El vede perfecțiunea lui Christos asupra ta, și dacă acesta nu e motiv de bucurie, altul mai bun eu nu știu.

      Daca am conștientiza unirea noastră cu El.. acum nu mai este povestea ta, e a Lui, nu mai e imaginea ta, e a Lui!

      Mai poți  să te vezi acum nefericit și de mâna a doua? Asta înseamnă un Isus de mâna a doua, iar așa ceva nu cunosc.

      În eșecurile din trecut nu poți să te vezi pe tine, poți să vezi în schimb Harul Lui, care este mult mai mare decât orice faliment.

“Am fost un hulitor..” DAR..

      “Nu sunt vrednic să propovăduiesc Evanghelia” nu am găsit nicaieri în scrierile lui Pavel, dar în schimb am găsit: “..am lucrat mai mult decât toți, totuși nu eu, ci harul..”

      Ridică-te și înțelege adevărul, tot trecutul e șters, ești una cu Christos, păcatele ți-au fost șterse pentru totdeauna.

      Nu te mai poți împiedica în ieri. Nu mai căuta scuze pentru a nu face nimic.

Ești o fereastră spre cer..

      “Bucurați-vă totdeauna în Domnul!”

Pomi, izvoare, suflete..

         Nenumărate au fost clipele când credeam că toată umanitatea a fost compromisă.. infectată de egoism și superficialitate.

         Mi-a fost scris parcă să întâlnesc oameni ce mi-au adus uimirea în inimă, oameni de o frumusețe lăuntrică ce nu poate decât să te fascineze

         Oameni.. ale căror suflete par a fi o livadă de pomi roditori, iar ici-colo fântâni.. adânci și pline cu apă proaspătă, numai bună sa potolească setea celor obosiți și însetați.

         Nu-mi venea a crede ochilor mărimea și mulțimea lucrurilor frumoase ce iși găseau locul acolo, în sufletul unui singur om.

Nu poți să nu fi impresionat de acele fântâni cu o apă atât de limpede, atât de curată.

Suflete mari...

Suflete mici..

         Atent, am căutat aceste lucruri în mulți.. fără nici o șansă.

Pomii erau fără rod, uscați și cu crengile rupte și lăsate jos la rădăcină, fântânile erau fără apă, pline de pietre și alte lucruri nefolositoare binelui, noroi în cel mai fericit caz.. nicidecum apă.

         Cum poate fi posibil așa ceva m-am întrebat, și ridicând privirea am zărit un batrânel, cărunt, si parcă prea sigur pe el știind anii ce îi biruise.

“În urmă cu mulți ani, spuse el, locul acesta era minunat, livada era îngrijită, roditoare, fântânile erau curate..”

Năucit l-am întrerupt.. nu reușeam să înțeleg cum si de ce s-a ajuns in acea stare.

         Privind crengile rupte și uscate ce erau aruncate lângă rădăcină am înțeles că au fost rupte din cauza fructelor ce le purtau.. an de an trecători preocupați doar de poftele și dorințele lor egoiste care se vor satisfăcute cu orice preț și în cel mai scurt timp au rupt si au prădat cu nesaț.

         An dupa an a fost la fel.. pomul rodea tot mai mult și tot mai frumos, iar trecătorii tot mai grabiți și flămânzi,  până într-o zi, când obosit de acest freamăt nesfânt al unei lumi parcă sedusă de ignoranță a salutat ultimul apus, și apoi s-a odihnit.

Dar fântânile?

         “Într-o zi am obosit să le mai curăț, răspunse omul, iar trecătorii zi de zi aruncau câte o piatră ce trebuia dată uitării, de care doreau să scape.. pe care sa nu o mai vada niciodată.. 

         așa a devenit tot mai greu de curățat și la urmă, apa ce în forma pârâiașului învinge stânci impresionante, a fost bătută la ea acasă iubind omul."

         

         Renunțând la tăria prin care fărâmă stânci, apa s-a dat pe sine omului luând forma vieții intr-un pahar.

Unul dintre acei trecători era chiar el, am ințeles..

         Căutăm gropi cât mai adânci în sufletele noastre, în care să aruncăm amintiri ce sperăm să le uităm, sau măcar să nu le mai întâlnim, să nu le mai retrăim.

Piatră cu piatră.. adunăm.. și devenim greoi și înceți în simțiri, fără viață, fără speranță.

La rădăcina pomului uscat se ivesc niște lăstari, cred ca viața îvinge în cele din urmă.

         Cu siguranță într-o zi și acel izvor de apă va găsi drumul spre lumină, printre pietre dacă trebuie, astfel spălându-le de toată murdăria adusă de frică și răutate, arătându-se învingător încă odată.

         Cum poate pomul iubi mai bine decât dându-și rodul la timp, an de an, tot mai bogat și tot mai frumos,

iar izvorul dându-ți apă pentru trup, apă pentru suflet.

         Unele pietre nu mai pot fi scoase, dar pot fi spălate de apa ce se grabește spre oameni.

Fii ceea ce ai fost creat să fi,

          nu ceea ce trecătorii au sperat sa devii.