Prin ochii Lui

     Văd , văd  niște  oameni umblând , dar mi se par ca niște  copaci.

    Câtă  vreme era orb, acest om avea fericirea lui, poate.. lui nu-i era dor să  privească  cerul senin după  furtuna ce tocmai  a  trecut, dar.. acum..  are ochii  deschiși, acum.. nu mai e orb..

     Nefericirea lui e tocmai în  faptul că  nu mai e orb, dar nici nu vede.

      Cu cât o religie este mai vagă cu atât  este mai confortabilă .

Imagini și  contururi clare,  cer poziții  clare și  decizii clare.

      Nu există  nimic mai inconfortabil ca și adevărurile  tranșante  ale Bibliei, pentru că  acestea cer și  așteaptă  decizii clare, altfel.. te trezești  ca și  orbul după  prima atingere..  nefericit.

       Dacă am accepta în  întregime  Adevărul  Scripturilor, apropiindu-ne de El ca niște  copilași  gata să  creadă și  să  asculte tot, realizându-I valoarea,  lăsându-L să  ne  încălzească  inimile amorțite de gerul nepăsării..      atunci voalul ce ne acoperă  ochi  s-ar topi într-o  clipă.

      Altfel...

      E ca și  cum ai fi creștin, numai cu jumătate  de inimă - om viu însă  cu jumatate de inimă  nu am văzut, e nevoie de una întreaga  să  fii viu.
      Să  cunoști  atât  Adevăr încât  să  nu mai fii orb, dar nu destul ca să  vezi și  să  fii  plin de bucurie.

       Voalul ce-mi acoperea ochii a căzut, acum privesc cu fața  descoperită , și ca într-o  oglindă, văd..  Văd  gloria Lui.
      Nu doar ochii și-au găsit  vindecarea, dar și inima vede acum, fiind plină  de lumină, lumină  în  care se reflectă  strălucind chipul Lui.
      Și  greutățile  de acum.. le văd , le văd  lucrând, le  văd  cum fac să  strălucească  tot mai mult chipul Lui în  inima mea.

      Odată  priveam și vedeam oamenii ca pe niste.. oricum , dar nu-L vedeam pe El oglindindu-se  în chipul lor, nu ei, eu..  eu aveam întâi  nevoie de a doua atingere a lui Isus. Poate și tu?

      O zi te simți creștin, crezi, te bucuri putin, apoi se întâmplă ceva și  îți spui: dacă eram creștin nu aș fi avut aceste gânduri..

      Nefericirea ta e tocmai că.. nu mai ești orb, cunoști suficient adevăr ca să nu te mai poți bucura de lume, dar nu  destul ca să  fii plin de viață. Ceva lipsește, și nu stii ce.

      Poate că ochii tăi nu au fost creați ca să te privești prin ei devenind  suficient de bun și  credincios  ca El să te accepte și sa iti spună: "fiule".

      Ochii tăi au fost creați să  vadă cum Mielul lui Dumnezeu  duce orbirea, mediocritatea și deznădejdea ta pe un deal, și acolo le țintuiește pe lemn.. chiar dacă.. același cui a țintuit și mâinile Lui..
    
     Pe un deal, o fereastră s-a deschis în cer,   în care te vezi, dar prin ochii Lui acum, clar : curat, săpat în palmele Lui..