Punctul
central al evangheliei este crucea. „Dumnezeu era în Christos
împăcând lumea cu Sine, neținându-le în seamă păcatele lor”.

Unde
este Dumnezeu și unde este omul în tot acest tablou al crucii?
Vorbesc
despre un Dumnezeu care a ales să părăsească cerul, pentru o
vreme, și nemărginirea Sa, să o pună într-un om, născut special
pentru aceasta.
Crucea
nu a fost ceva neașteptat, nu a fost un accident.
Crucea
a fost un eveniment predestinat înainte de întemeierea lumii.
În
realitate omul nu vrea să îl cunoască pe Dumnezeu, e mulțumit cu
dumnezeul plăsmuit de mintea lui, un dumnezeu căruia să îi poată
da forma dorită. Toți facem asta, într-un fel sau altul.
Dar
nu este vina noastră, pentru că în cele din urmă, cum am putea
noi cuprinde cu o minte finită un Dumnezeu ce nu are nici început
nici capăt la zile, nevăzut, nemuritor, necuprins..?
Dacă
măcar pentru o zi te-ai arăta Doamne, te-am cunoaște mai bine,
te-am înțelege mai bine, poate chiar am deveni prieteni..
Ești
tată? Îți poți imagina copilul ce îl ții în brațe acum,
într-o zi să devină batjocoritorul tău cel mai înverșunat? Să
te urmărească neobosit căutând să-ți ia viața.. trebuie să
fii un bărbat puternic să nu îți lași inima cuprinsă de
sentimente negative, paralizată de frică, ci să ții aprinsă
flacăra dragostei ce acum arde pentru el.
Un
Dumnezeu infinit, îmbrăcat în trup de om, privit, atins, ascultat,
îndrăgit, ovaționat, aplaudat, iubit, urât, invidiat, trădat,
vândut și în cele din urmă.. ucis.
După toate
acestea, cuvintele Lui ne dezarmează total: „ Mă duc să vă
pregătesc un loc, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”
Eu..
am aruncat piatra, tu l-ai pălmuit, el.. râdea de durerea Lui..
pentru noi sunt cuvintele Lui.
Cu
siguranță nu vom reuși să cuprindem măreția Lui, rareori
încercăm.. e mai ușor să găsim un loc unde să îl punem.. după
două mii de ani parca îl vrem tot pe cruce...
Dacă
nu e pe cruce, nu știm unde să Îl punem, și ne obosim să-L
facem să încapă în cutiuțele noastre.. în religiile noastre cu
ritualurile noi și vechi cu tot, în cultura schimbătoare a
societății în care trăim, în niște inimi manipulate de emoții
înșelătoare, în tipare de gândire neafectate de adevărul
Evangheliei, pentru asta creem școli de teologie, concilii, bule..
iar pe mâini avem sânge.
Nu
Îl cunoaștem.. L-am modelat noi pe El după imaginația noastră,
am creat școli care să ne învețe cât de mult sunt inspirate
din Scripturi visările noastre.. totuși, peste veacuri se aude
parcă din ce în ce mai tare ecoul vocii lui Isaia :”Eu sunt
Yahweh, și afara de Mine nu este nici un mântuitor. ..să se știe
de la răsăritul soarelui și până la apusul lui că afară de
Mine nu este nici un Mântuitor.” Nici unul, dumnezeul creat de
mintea ta nu mântuiește, nici religia ta, nici faptele tale
bune, nici banii tăi, nici părerea bună ce o ai despre tine, nici asigurările pastorului sau episcopului.. este
un singur mântuitor, ce are un singur nume: Isus.
Un Dumnezeu
puternic, cu adevărat puternic..
Nu,
El nu este un fel de Captain Planet oricât am striga : apă, vânt,
foc! Oricâte concilii ar mai urma, El rămâne Elohim, etern, care
a coborat în trup de om în toată plinătatea Sa, dorind ca „toată
infinitatea” Lui să îți spună: „Te iubesc, cu nici un chip
nu te voi părăsi.”
Când
mă gândesc la toate născocirile noastre ca să ne arătăm
supărarea, și dezacordul față de modul Lui de a iubi lumea,
puse în fața crucii.. rămânem muți, pierduți în uimire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu