E-o
dimineață de noiembrie, în care m-am oprit o clipă și mi-am
privit chipul în oglindă.
Purta
un zâmbet cald, cu parfum de august.
Chipul
nu dorea să înțeleagă că la ușa inimii bate gerul.
E-o
lume nebună lumea aceasta mi-am zis, asurzitoare și otrăvită ce
ne ademenește pe potecile ei înfundate, reci și încâlcite.. ne
otrăvește mintea și inima, ne frânge aripile și ne răpește
orice speranță de a gasi drumul spre casă, drumul spre viața
pentru care existăm.
Vrem,
dar nu știm cum, luptăm și ne vedem fără putere,
până când într-o zi lăsăm mâinile jos, ne îngropăm speranța
și începem să credem că așa ne e scris.
Când
praful încet se așterne.. un sunet asurzitor ne trezește, cineva
ne taie calea, opridu-ne.
În
liniște lacrimile încet încet, încep să ne spele ochii,
mintea se vindecă de farmecele culorilor orbitoare, iar inima
se dezgheață de gerul ce a înlănțuit-o .. fără lanțuri..
Deseori
durerea e rece și ne îngreunează aripile încât nu mai putem
zbura, nici nu mai încercăm de fapt.
Abia
când vedem gerul așternându-se peste noi, începem să
simțim căldura îmbrațișărilor prin care ne mângâie îngerii
trimiși în calea noastră cu un mesaj, prea scurt parcă uneori..
cu o flacără ce aprinde în noi un foc.. un foc ce mâine va
încălzi alte inimi înghețate.
Bucuria
nu are preț neîmpărtășită, nici bunătatea, nici plânsul, nici
mângâierea.
Să
trăim frumos, prețuind îngerii ce ne înconjoară, să avem ochii
deschiși la ce au să ne învețe. Să-i ascultăm cu toată inima,
când își vor încheia mesajul, se vor întoarce acasă.
Unele
pierderi vin pe neașteptate. Trebuie să se dea la o parte
vremelnicul, ca să zărim eternul..
Trebuie
să se dea la parte ce este trecător, ca să strălucească acea
comoară fără de preț ce se ivește apoi.
În
grădină, Adam nu a fost întrebat nimic, doar: Unde ești?
Dacă
am vrea sa auzim aceeași întrebare ni s-ar deschide ochii, și
ne-am vedea înconjurați de îngeri dornici sa ne încălzească
inima, și să ne arate drumul spre casă.
Nu
toți îngerii au aripi, unii sunt minunați și fără ele, unii
zboară și fără ele..
Când
prima dată privim un om, nici nu visăm ce amprente va lăsa pe
inima noastră, ce culori va desena în ochii noștri.
Moarte,
în ziua când îmi vei tăia calea, tu îmi vei întâlni Tatăl.
O
clipă-ți va ține bucuria, apoi Tatăl mă va smulge din mâna ta,
și
mă va îmbrațisa: “Bine ai venit preaiubitule”.
x
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu