Poteci înflorite

       Suntem atât de obișnuiţi a păşi pe potecile bătătorite de multa vreme.. şi de mulţi paşi..

Îmi amintesc de copilărie.. atunci nu era aşa..

Atunci ştiam ce înseamnă să deschizi un drum pe unde nu a mai păşit nimeni, ştiam cum e să te plimbi pe un câmp înflorit, să te bucuri de roua din iarba ce-ţi uda picioarele.

       Ştiam să trăim frumos, fiind noi înşine, fără frica de trecut, prezent sau viitor... oare unde am pierdut totul?

Unde am învăţat să nu mai avem un drum al nostru?

Unde am pierdut curajul de a fi noi înşine, fără a ne întreba ce vor spune alţii?

Unde am învăţat să ne fie frică să fim fericiţi?

Priveşte un copil.. şi iubeste-l, învaţă de la el, fii fericit ca şi el.